Festivalul de Operă, Operetă și Balet din acest an se încheie, triumfal, cu o premieră mult-așteptată de public: spectacolul cu opera „Nabucco” de G. Verdi!

Sâmbătă și duminică, 25 și 26 noiembrie 2023, de la ora 18.30, cea de-a XX-a ediție a Festivalului de Operă, Operetă și Balet din acest an se încheie, triumfal, cu o premieră mult-așteptată de public: spectacolul cu opera „Nabucco” de G. Verdi!

„Nabucco” (prescurtare pentru Nabucodonosor al doilea, împărat chaldeean al Babilonului – în original: Nebucadnețar -, care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr) este o operă în limba italiană, în patru acte, compusă în 1841 de Giuseppe Verdi, pe un libret de Temistocle Solera. Libretul se bazează pe cărțile biblice din 2 Regi, Ieremia, Plângeri și Daniel și pe piesa de teatru din 1836 a lui Auguste Anicet-Bourgeois și Francis Cornu. Sub numele său original, de Nabucodonosor, opera a fost interpretată, pentru prima dată, la Scala din Milano la 9 martie 1842.

„Nabucco” este lucrarea despre care se consideră că a stabilit permanent reputația lui Verdi drept compozitor. El a comentat că „aceasta este opera cu care începe cu adevărat cariera mea artistică. Și, deși am avut multe dificultăți cu care am luptat, este sigur că «Nabucco» s-a născut sub o stea norocoasă”.

Citeste și:  Peste 300 de sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte care contravin legislaţiei electorale

Lucrarea urmărește situația evreilor, pe măsură ce sunt asaltați, cuceriți și, ulterior, exilați din patria lor de către regele babilonian Nabucco. Evenimentele istorice sunt folosite ca fundal pentru un complot romantic și politic. Cel mai cunoscut număr muzical din operă este „Corul sclavilor evrei”.

Cele două teme principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu din timpul robiei lor din Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal, Nabucco, care-l duce până la autoproclamarea sa drept Dumnezeu unic și la pedepsirea cu pierderea minților. Spre sfârșitul operei, el însă își revine, adoptă credința în Iehova (sau Iahve), Dumnezeul evreilor, și îi eliberează pe evrei din robie.

Am dorit ca această tragedie verdiană să aibă un mare impact vizual, nu doar muzical asupra publicului, pe care am dorit să îl plasez în mijlocul unor evenimente ce aparțin timpului nostru zbuciumat, învolburat, încărcat de conflicte și de neprevăzut. În acest sens, pentru a vizualiza efectul rugăciunii, pe de o parte și dezlănțuirea orgoliului, a dorinței de putere pe cealaltă parte, am inventat două categorii de personaje, existente în teatrul antic, dar care reprezintă, în fond, confruntarea veșnică dintre malefic și divin: eumenidele, spirite ale binelui, luminii, speranței și eriniile, furiile însoțitoare, încărcate de ambiții fără limite”, mărturisește Anda Tabacaru, regizorul artistic al acestei opere.

Citeste și:  Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi luminate în portocaliu, astăzi, pentru a marca Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor

Distribuția (25 noiembrie 2023):

  • Nabucco – Șerban Vasile (invitat)
  • Abigaille –Madeleine Pascu (invitată)
  • Fenena – Carmen Topciu
  • Ismaele – Adrian Dumitru
  • Zaccaria – Dan Popescu
  • Marele Preot – Marian Rește
  • Abdallo – Cristian Dicu
  • Anna – Maria Catrina

Distribuția (26 noiembrie 2023):

  • Nabucco – Ionuț Pascu (invitat)
  • Abigaille – Nadia Cerchez (invitată)
  • Fenena – Asineta Răducan
  • Ismaele – Liviu Iftene
  • Zaccaria – Alin Anca
  • Marele Preot – Ștefan Schuller
  • Abdallo – Róbert Kerezsi
  • Anna – Nicoleta Chirilă

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. Regia artistică este semnată de Anda Tabacaru, cea care își va aniversa, cu acest prilej, și cei 35 de ani de carieră. Conducerea muzicală a premierei va fi asigurată de maestrul David Crescenzi (invitat), în timp ce repetițiile au fost dirijate de maestrul Mircea Holiartoc. Decorul, light-design-ul și proiecțiile video poartă semnătura arhitectului Cătălin I. Arbore (invitat). Costumele sunt create de Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Coregrafia: Nermina Damian (invitată). Asistent coregrafie: Cristina Rotundu. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Pregătirea muzicală: Sena Ducariu, Simona Patriche, Ovidiu Mezei. Sufleur: Aida Dragomir. Regie scenă: Marilena Aldea, Dan Antipa, Cristina Roșu.

Citeste și:  Lansarea volumelor „Lebăda neagră de pe Balaton” și „Lebăda neagră de pe Bosfor” la Librăria Libris „Șt. O. Iosif” din Brașov

• Spectacolul durează trei ore și are o pauză.           

Pentru aceste evenimente, nu mai sunt bilete disponibile!

Informații se pot obține la telefon: 0268/419380.

Evenimente desfășurate cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Municipiului Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.