
FilmeDar revine la Feldioara cu Filme-n dar, dar şi poveste, pentru cea de-a 5-a ediţie pe care ne-o dorim de neuitat. În perioada 11-13 iulie 2025 aveţi program cu filme unul şi unul, invitaţi speciali din cinematografie şi, pentru că este vorba de o ediţie aniversară, cu muzică. Punând în valoare spaţiul istoric în care se desfăşoară, evenimentul include producţii cinematografice valoroase româneşti şi străine, clasice şi modern. Colaborarea cu Asociaţia Artis, ONG cu experienţă în organizarea unor asemenea evenimente, asigură buna derulare a evenimentului, invitaţii fiind propuşi în strânsă legătură cu filmele din program.
FilmeDar aduce Filmul ȋn Dar publicului spectator alături de Povestea invitaţilor speciali care ȋl ȋnsoţesc. Doamna Irina Margareta Nistor face selecţia și prezintă cu farmec și detalii memorabile toate filmele din program, iar Andrei Giurgia, director al Festivalului Serile Filmului Românesc, ne ȋnsoţește și ne ȋndrumă ȋn călătoria noastră cinematografică. Invitaţii speciali vor însoţi peliculele în care au jucat sau pe care le-au regizat şi ne vor aduce povestea neştiută din spatele ecranului. Astfel, în prima seară îl vom avea alături de noi pe actorul Toma Cuzin şi vom viziona „Moromeţii 3”, iar în cea de-a doua seară pe Georgiana şi Cătălin Saizescu care ne vor prezenta „Visul”(2023). Cea de-a treia întâlnire este rezervată legendelor cinematografiei româneşti – „Nemuritorii” în regia lui Sergiu Nicolaescu, un film istoric proiectat pe zidul vechi al unei cetăţi restaurate.
Îmbogăţirea programului celor trei seri cu momente muzicale completează armonios experienţa, facilitând perceperea cinematografiei în toată complexitatea sa, ca a 7-a artă care pune în valoare celelalte arte. Astfel, Fanfara de Juniori Feldioara va deschide evenimentul sub coordonarea lui Matthias Roos, Grupul Vocal Anatoly al Operei Braşov ne va fi alături în cea de-a doua seară, ambele cu muzică din coloana sonoră a unor filme celebre, iar Trupa Fără Zahăr va încheia evenimentul cu poveşti din viaţă sau din filme, frumos aşezate pe note muzicale.

O noutate pentru această ediţie, atelierul de actorie coordonat de actriţa Georgiana Ion are rolul de a ajuta descoperirea potenţialelor talente şi de a constitui un grup implicat în derularea programului, bazându-se pe parteneriatul strâns cu Liceul „Petru Rareş”. Pentru că dorim să vă oferim o primire specială în Cetatea Feldioara, 10 elevi se vor transforma în personaje dezvoltate după o documentare bazată pe istoria şi tradiţiile locale. Aceşti „călători în timp” vor fi cei care vor interacţiona cu publicul, gazde în Cetatea care aparţine comunităţii. Istoria şi tradiţiile vor prinde astfel viaţă.
De această dată, ca şi în cazul primei ediţii, evenimentul este finanţat de Consiliul Judeţean Braşov în urma unui concurs de proiecte, alături de bugetul asigurat de Primăria Feldioara. Intrarea liberă la toate momentele din program este dovada faptului că FilmeDar este un eveniment adus în dar comunităţii.


PROGRAMUL EVENIMENTULUI
Vineri, 11 iulie 2025
Cetatea Feldioara
19:30 – Deschiderea oficială a evenimentului
Concert Fanfara de Juniori Feldioara (coordonator Matthias Roos)
21:00 – Fabulosul destin al lui Toma Cuzin, (2009), 11 minute (regia Paul Negoescu, Vlad Trandafir)
Invitat: Toma Cuzin
Moromeţii 3, (2024), 111 minute (regia Stere Gulea)
Invitat: Toma Cuzin
Sâmbătă, 12 iulie 2025
11:00 – Flow – o pisică fără frică, (2024), 84 minute (regia Gints Zilbalodis) – Casa de Cultură Feldioara
19:30 – Concert Cvintetul vocal Anatoly al Operei Brașov – Cetatea Feldioara
21:00 – Visul, (2023), 136 minute (regia Cătălin Saizescu) – Cetatea Feldioara
Invitați: Georgiana Saizescu, Cătălin Saizescu
Duminică, 13 iulie 2025
11:00 – Urșii Boonie: Înapoi pe Pământ, (2022), 87 minute (regia Huida Lin) – Casa de Cultură Feldioara
19:30 – Concert Fără Zahăr – Cetatea Feldioara
21:00 – Nemuritorii, (1974), 103 minute (regia Sergiu Nicolaescu) – Cetatea Feldioara
Filmele vor fi introduse de Irina-Margareta Nistor, comentator de cinema.