FMI vine la Bucureşti pentru consultările anuale cu România în baza Articolului IV

O echipă a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, şeful misiunii pentru România, se va afla la Bucureşti în perioada 25 septembrie – 4 octombrie 2023, pentru analiza anuală a economiei româneşti în baza Articolului IV, a anunţat instituţia financiară internaţională.

Potrivit sursei citate, astfel de consultări au loc periodic cu toate statele membre FMI. Echipa FMI va discuta cu autorităţile române despre politicile economice în cadrul unor întâlniri cu reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai Băncii Naţionale a României şi ai altor agenţii guvernamentale, se arată în comunicatul semnat de Geoff Gottlieb, reprezentantul regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Consultările constituie un exerciţiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare şi economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei.

Pe baza constatărilor preliminare ale acestei misiuni, echipa elaborează un raport care, odată aprobat de conducere, va fi prezentat Comitetului Executiv al FMI spre discutare şi aprobare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.