Fostul șef al doi și un sfert, Gelu Oltean, trimis în judecată în dosarul Ayahuasca

Gelu Oltean, fostul sef de la doi și un sfert, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Brașov, în dosarul Ayahuasca. Alături de el, în dosarul instrumentat de procurorii brașoveni au fost trimiși în judecată și iubita lui Gelu Oltean și un cetățean britanic, ce ar fi îndeplinit rolul de shaman, la ritualurile organizate de fostul șef al doi și un sfert.

În rechizitoriul DIICOT Brașov se arată că:

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Y.A.V., O.G.M. şi L.T.I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local pentru consumul ilicit de droguri, desfăşurarea de operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc fără drept, trafic de droguri de mare risc fără drept, introducere în ţară de droguri de mare risc, fără drept, trafic de produse sau substanţe toxice, efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse despre care trebuia sau putea să prevadă că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2017 şi până la data de 14.12.2019, inculpaţii Y.A.V., L.T.I.M. şi O.G.M au iniţiat o structură de crimă organizată, care a acţionat în mod coordonat atât pe teritoriul României cât şi pe teritoriul altor state (ex.Spania, Olanda, Franţa, Mexic) după reguli bine stabilite, pentru o perioadă de mare de timp, în scopul comiterii mai multor infracţiuni grave privind operaţiuni fără drept cu droguri, pentru a obţine direct beneficii financiare consistente şi indirect informaţii care le-au generat alte foloase materiale.

Citeste și:  "Noua regină a Traviatei" va susține astăzi un concert în Sala Teatru din incinta Casino Sinaia

Ulterior, după constituirea grupului infracţional, inculpaţii au cooptat şi alte persoane pentru a sprijini activitatea acestuia prin contribuţii de natură materială, intelectuală sau morală, în vederea asigurării desfăşurării activităţilor ilicite, fiecare participant având un rol prestabilit, cu o arie de activităţi bine definită pentru fiecare din membrii grupării.

Astfel, în perioada 13-15 decembrie 2019, cetăţeanul străin L.T.I.M. (cetăţean britanic) urma să coordoneze în România, împreună cu Y.A.V., într-o locaţie ce urma să fie comunicată ulterior participanţilor, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ceai de ayahuasca.

Ayahuasca este o băutură tradiţională folosită de triburi amerindiene ce are ca bază DMT – dimethyltryptamine – un drog halucinogen de mare risc din familia triptaminelor, ce se regăseşte în tabelul anexa nr. 1 din Legea 143/2000.

Pentru participarea la evenimentul din România, participanţii trebuiau să plătească suma de 550 de euro/persoană, dacă acceptau să fie cazaţi în camere pentru două persoane sau 1.100 euro/persoană, dacă participantul dorea să fie cazat singur. Sumele de bani trebuiau virate într-un cont indicat de organizator sau plătite cash la recepţia clinicii. Înscrierea participanţilor se efectua prin completarea mai multor date personale pe un site, ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de către un alt participant, la un eveniment anterior.

Activitatea urma să se desfăşoare în judeţul Dâmboviţa, pe parcursul a 3 zile, dar avut loc o singură ceremonie, în data de 13.12.2019, coordonată de şamanul L.T.I.M., în care participanţii au consumat ceai de ayahuasca cu DMT, evenimentul fiind întrerupt de către intervenţia organelor judiciare cu ocazia percheziţiei domiciliare.

Inculpata Y.A.V. a deţinut şi a efectuat operaţiuni privind circulaţia unor produse şi substanţe toxice fără drept, cunoscând faptul că ceaiul de ayahuasca pe lângă DMT are în conţinutul său şi Arsen, Aluminiu şi Mercur peste limita maximă admisă pentru preparatul pe care l-a administrat participanţilor la ceremonii şi şi-a asumat administrarea către fiecare participant a unei cantităţi de aproximativ 30 ml pe sesiune, considerând, fără nici un temei ştiinţific, că administrarea acestei cantităţi, o dată pe lună sau la intervale de 3 luni, 6 luni sau 1 an, nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea consumatorilor.

Citeste și:  Turiştii străini au cheltuit în România peste 5 miliarde de lei, în primele 9 luni

Activitatea desfăşurată de inculpata Y.A.V. de a organiza ceremonii cu caracter spiritual cu scopul real al consumului de droguri de mare risc a fost susţinută în acelaşi mod de inculpatul O.G.M. cu care se află într-o relaţie consimţită de mai mulţi ani, trăind şi gospodărindu-se în comun în acelaşi imobil, context în care cei doi au deţinut şi au desfăşurat operaţiuni privind circulaţia drogurilor de mare risc fără drept şi au pus la dispoziţia consumatorilor de droguri un loc amenajat special pentru consumul ilicit de droguri aflat în folosinţa organizatorului, i-au informat direct ori indirect despre existenta acestui loc şi despre facilitatea oferită de a consuma acolo droguri, facilitând consumul de droguri participanţilor, care au fost racolaţi în acest scop şi care au plătit taxe de participare la eveniment sub forma deghizată a unor donaţii.

Inculpatul O.G.M. a deţinut şi a efectuat operaţiuni privind circulaţia unor produse şi substanţe toxice fără drept, cunoscând că ceaiul de ayahuasca pe lângă DMT are în conţinutul său Arsen, Aluminiu şi Mercur, peste limita maximă admisă pentru acest produs, dar şi-a asumat împreună cu inculpaţii Y.A.V. şi L.T.I.M. administrarea respectivelor substanţe participanţilor la ceremoniile organizate de către clinica respectivă.

Citeste și:  „Diva céleste”, Felicia Filip, aplaudă minute în șir în urma concertului din Sinaia

Inculpatul L.T.I.M. a coordonat, în calitate de şaman, ceremoniile (cu titlu de exemplu,în anul 2019 au fost organizate un număr de 20 ceremonii) la care a oferit ceai de ayahuasca cu conţinut de DMT participanţilor şi cu implicarea nemijlocită a inculpatei Y.A.V., care a iniţiat constituirea grupului infracţional şi a inculpatului O.G.M. care şi-a arogat rolul de a protector al grupului şi atributul de a controla imaginea publică prin aparenţa de legalitate a ceremoniilor, la care, în realitate, se consuma un preparat din Ayahuasca, ce conţine DMT – drog de mare risc.

Inculpatul L.T.I.M. a facilitat acţiunea de cumpărare de substanţe – frunze şi rezină cu conţinut de DMT şi a înlesnit introducerea lor în România, prin intermedierea expedierii unui colet către inculpata Y.A.V., care l-a ridicat de la firma de curierat în luna august 2019.

Pentru a acredita ideea că activitatea desfăşurată în cadrul ritualurilor tradiţionale cu ayahuasca avea ca scop principal realizarea unor proceduri terapeutice pentru tratarea diverselor afecţiuni de care sufereau participanţii sau, în mod secundar, aşa cum au declarat unii dintre participanţi, avea caracter recreativ pentru redobândirea echilibrului psihic şi emoţional, precum şi faptul că activitatea a avut caracter legal, inculpaţii au invocat o opinie juridică transmisă la solicitarea lor de o anume casă de avocatură şi comunicări scrise purtate cu diferite instituţii ale statului.

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Dâmboviţa.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.