FOTE Brașov 2027, întâlnire de lucru la Antholz-Anterselva

Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European – Brașov 2027 au intrat într-o nouă etapă de coordonare strategică. La Antholz-Anterselva, în marja competițiilor olimpice, președintele Asociației Comitetelor Olimpice Europene, Spyros Capralos, a avut discuții aplicate cu președintele Comitetului de Organizare al FOTE Brașov 2027, primarul Municipiului Brașov, George Scripcaru, și viceprimarul Dan Ghiță.

Întâlnirea s-a desfășurat în prezența secretarului general al Comitetul Olimpic și Sportiv Român, George Boroi, și a avut ca obiectiv principal punerea la punct a detaliilor organizatorice și a etapelor pe care partea română trebuie să le parcurgă în perioada următoare. S-a discutat despre: calendarul operațional pentru 2026–2027, infrastructura sportivă și non-sportivă, planul de test events, structura echipei de organizare și fluxurile de comunicare cu EOC.

De asemenea s-au pus la punct detalii legate de vizita oficială din luna martie a reprezentanților EOC în România, moment esențial pentru validarea progresului și armonizarea standardelor organizatorice.

Președintele Spyros Capralos a reafirmat încrederea EOC în capacitatea României de a livra un eveniment la cele mai înalte standarde europene, subliniind experiența acumulată și angajamentul autorităților locale și al COSR.

Brașov 2027 nu este doar un eveniment multisport pentru tinerii sportivi ai Europei, ci și o oportunitate majoră de promovare a sportului de performanță, a voluntariatului și a infrastructurii montane din România. În următoarele luni, organizatorii vor accelera procedurile tehnice și administrative, astfel încât fiecare etapă să fie bifată conform calendarului stabilit împreună cu EOC.

Sursa: COSR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.