Dominic Fritz: Fiecare bicicletă înseamnă o mașină mai puțin pe stradă (FOV)

Cea mai importantă conferință din România, având ca temă politicile publice de mediu, care se desfășoară la Brașov, în perioada 9-11 septembrie, a ajuns la a doua zi de dezbateri, prima temă abordată fiind cea a transportului cu bicicleta.

Vorbitorii, atât reprezentanți ai autorităților locale din România și Franța, cât și specialiștii în domeniul transportului alternativ, au avut aceeași concluzie: circulația cu bicicleta înseamnă un aer mai curat și o populație mai sănătoasă. În același timp,  dezvoltarea transportului alternativ se face alături de transportul clasic, nu împotriva lui. Beneficii ale mersului cu bicicleta sunt evidente: este rapidă, este ieftină, utilizează puțin spațiu, este sănătosă și nu poluează.

Printre soluțiile propuse de Kathariana KREL, expert tematic pe Economia cu emisii reduse de carbon, în cadrul platformei Interreg Europe, pentru o schimbare de atitudine față de transportul cu bicicleta sunt 3 factori: o strategie dedicată în promovarea ciclismului, o infrastructură sigură și atractivă pentru oameni și chiar ore de ciclism în școli ca să încurajăm copiii să folosească bicicleta.

Pentru implementarea acestor soluții, implicarea autorităților publice este esențială, care vor trebui, pe lângă deciziile pe care le iau, să asigure și condițiile necesare pentru dezvoltarea acestui tip de transport.

,,Transportul cu bicicleta este foarte important pentru că este un garant a unei calității a vieții mai bună pentru toată lumea, nu doar pentru cei care folosesc bicicleta, ci chiar și pentru toți ceilalți, pentru că fiecare bicicletă înseamnă o mașină mai puțin pe stradă. Dar pentru asta, bineînțeles, avem nevoie de investiții într-o infrastructură de biciclete, într-o infrastructură sigură și conectată, și avem nevoie și de programe pentru a educa populația, pentru a educa copiii, pentru că aici vorbim inclusiv de o schimbare de mentalitate. Pentru că e un proces lung de transformare. Timișoara avea oficial, să zicem, 105 km de piste de bicicletă, dar, de cele mai multe ori, acestea au fost niște dungi vopsite pe trotuar de fapt și asta bineînțeles că nu este o pistă de bicicletă. Avem nevoie de o infrastructură și planul nostru este să transformăm străzile Timișoarei, și acolo unde facem reparații, și acolo unde avem proiecte de investiții, în străzi care oferă egalitate pentru toți cei care le folosesc, adică și pentru pietoni, și pentru bicicliști, și pentru șoferi, și pentru transportul în comun, pentru că este important nu doar să gândim pistele de biciclete ca o chestie de nișă, ci vorbim aici de felul în care împărțim spațiul public. Și acolo, în orice proiect nou pe care îl facem acuma, regândim spațiul public, și pistele de bicicletă au locul lor acolo. Cred că e important să nu vedem aici că suntem dușmani ai bicicliștilor, ori ai pietonilor sau șoferilor – adică o infrastructură pentru biciclete, pentru transportul în comun, nu este o contradicție cu a fi șofer. Poți să fii șofer, poți să ai o mașină, dar noi, cei care suntem responsabili pentru infrastructură în oraș vrem să-ți dăm libertatea să alegi și altceva. Să alegi – astăzi e vreme bună –  să alegi să mergi cu bicicleta sau să duci copilul cu bicicleta la școală, nu cu mașina, și tocmai pentru această alegere trebuie să luptăm și să nu facem greșeala să credem că, cumva, este un joc de sumă zero în care câștigă unii și pierd alții, ci noi toți putem câștiga dacă promovăm mersul cu bicicleta, mersul pe jos și mersul cu mijloacele de transport în comun. Și aici (la Brașov, n.n.) văd, la fel ca și în Timișoara, soluția cu sens unic este una, pe termen mediu și lung trebuie să scăpăm de parcări pe marginea drumului și trebuie să facem parcări supraetajate sau subterane și să nu mai folosim spațiul public pentru parcări. În același timp noi avem acum o dezbatere foarte aprinsă în Timișoara despre zonele pietonale și dacă bicicliștii ar trebui să aibă voie să le folosească, da sau nu. Eu cred că trebuie să dezvoltăm o mentalitate civilizată, în care și bicicliștii dacă sunt într-o zonă care este pentru pietoni să poată să circule cu maxim 5 km la oră, adică la viteza pasului, și într-adevăr nu toți bicicliștii înțeleg asta, dar tocmai de aceea trebuie să începem o cultură de respect reciproc între toți participanții la trafic”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Citeste și:  Dezbatere publică: SC HARSHA ENGINEERS EUROPE SRL aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organizarea dezbaterii publice privind solicitarea de emitere a revizuirii Autorizaţiei integrate de mediu nr. BV3 din 18.06.2021

Pentru multe municipalități introducerea acestui tip transport alternativ, cu bicicleta, a reprezentat o provocare, dar, odată cu venirea pandemiei, mulți cetățeni au realizat cât de importantă este mișcarea și cât de importantă este sănătatea. Conform viceprimarului Elise Pereira-Nunes, oraș înfrățit cu Brașovul, datorită, în acest caz, pandemiei, transportul cu bicicleta a cunoscut o dezvoltare explozivă, astfel că obiectivul Municipalității, pe termen scurt este de 130 de km de piste.

,,Cred că nu e întotdeauna foarte ușor pentru cetățeni să înțeleagă de ce trebuie să facem schimbări în orașe. Deci, poate primul pas este de a le prezenta alternativele, astfel încât să realizeze că felul de viață ,,verde” aduce beneficii pentru toată lumea. Și, uneori, anumiți oameni pot gândi că „Ei bine, acest lucru nu este pentru mine”, „Ah, este un lucru pentru altă clasă socială!”. Dar nu este așa, este un mod de viață care trebuie să fie îmbrățișat de toată lumea. Și trebuie să facem oamenii să înțeleagă că el va fi de ajutor și bun pentru ei, în primul rând. Ei bine, orașele nostre sunt orașe înfrățite, dar ele sunt mai degrabă orașe „în oglindă”, pentru că voi aveți 300.000 locuitori, în Tours sunt 150.000. Și avem, de asemenea, un mediu minunat. Voi aveți munţii, noi avem valea Loirei, şi oameni care sunt într-adevăr în contact cu natura, pentru că e verde peste tot în jur. Şi cred că Tours e oraşul în care poţi să-ţi renunți la maşina. Nu este prea greu să renunți la mașină și traficul nu este prea rău. Deci, nu este întotdeauna ușor să faci oamenii să înțeleagă că bicicletele sunt uneori cel mai bun mod de a merge la locul de muncă sau de a face sport sau de a se bucura de timpul lor liber. Dar este ceva care devine din ce în ce mai popular, mai ales de când cu lock-down-ul și Covid-ul, deoarece oamenii au înțeles că mașinile nu sunt întotdeauna cel mai bun mod de a se deplasa, și mai ales pentru că în Tours, poate și în Brașov la fel,  avem mulți oameni cu doar o singură persoană în mașină. Deci, înainte de a fi aleși în Tours, bicicletele au devenit un pic mai populare și acum cererea explodează. Oamenilor le place să se simtă liberi cu bicicleta. Pot merge mai repede în trafic. Și trebuie să o facem pe scară mai largă pentru că simțim că și oamenii și-o doresc, de asemenea. Ei bine, știm că nu este întotdeauna ușor să faci acest pas, dar ei vor fi primii care se vor bucura de această decizie, pentru că sănătatea se va îmbunătăți și având mai multe biciclete, avem mai puține mașini în trafic. Deci știm că unii oameni s-ar putea să nu renunțe la mașini din mai multe motive, dar avem nevoie de mai mulți cetățeni pentru a fi implicați. Și vreau să spun, este doar o singură cale, pentru că dacă vrei să ai biciclete, trebuie să schimbi infrastructura, trebuie să vorbim despre siguranța pe drumuri, ai nevoie să-i faci pe oameni să se simtă în siguranță, să aibă sentimentul că pot lua bicicleta și nu vor fi loviți de o mașină. De asemenea, trebuie să avem pace între şoferi, pietoni şi motociclişti”, a precizat Elise Pereira-Nunes, viceprimarul municipiului Tours, la conferința de la Brașov.

Citeste și:  Poliția Română ne avertizează să nu lăsăm prea multe date personale pe internet sau pe rețelele de socializare

Rasteluri pentru biciclete

Cu ocazia Forumului Orașelor Verzi, Municipalitatea a lansat un proiect de montare de rasteluri pentru biciclete. Primele 140 de rasteluri vor fi montate în acest an, iar pentru a identifica zonele prioritare pentru montarea acestor rasteluri, Primăria Brașov, în parteneriat cu Aociația Tot Mai Verde a lansat în dezbatere publică locațiile pentru cele 140. Astfel, brașovenii pot completa formularul care se găsește la următoarea adresă:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSfLh_UWjtcOaxK9uxRLPdrhiuH18QLOEHhQWGoGEK3LguZp6w/viewform, pentru a stabili zonele optime în care sunt necesare aceste rasteluri.

Conferința Internațională de Politici Publice în domeniul Mediului este organizată de Primăria Municipiului Brașov, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Asociația Municipiilor din România și Consiliul Județean Brașov. Conferința beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Citeste și:  Cum sună jurământul pe care îl spui în instanță ca martor

Mai multe detalii despre conferință și evenimentele connexe sin cadrul Forumului Orașelor Verzi, pe www.fovbv.ro și pagina de Facebook Forumul Orașelor Verzi, unde puteți urmări și live-streamul conferinței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.