Duminică, 29 noiembrie 2020, de la ora 17.00, Opera Brașov îi invită pe cei mici în fața ecranelor, desigur, cu acordul părinților sau al bunicilor, pentru a urmări o poveste foarte îndrăgită: „Frumoasa din Pădurea Adormită”, pe muzica compusă de Marius Țeicu și scenariul scris de Silvia Kerim, după basmul cu același nume de Charles Perrault. Spectacolul va fi transmis online, atât pe pagina noastră de Facebook, cât și pe canalul oficial de YouTube.
În distribuție, îi regăsim pe artiștii Operei Brașov:
Barza Berta – Mariana Tomescu
Broasca Bibi – Corina Klein
Împărăteasa – Simona Manole
Împăratul – Ștefan Schuller
Zâna cea bună – Asineta Răducan
Zâna cea rea – Cristina Roșu
Prințesa – Anca Panait
Prințul – Bogdan Mirică
Doica – Sonia Hazarian
Majordomul Bob – Cristian Dicu
Își dă concursul Baletul Operei Brașov. Regia artistică a spectacolului îi aparține lui Attila Török. Scenografia: Șerban Iuca. Coregrafia: Nermina Damian. Asistent coregrafie: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.