Funcţionalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav este aşteptată cu mare interes de mediul de afaceri local şi naţional, reprezentând o fereastră importantă de oportunități de business pentru zona noastră. Aceasta este concluzia evenimentului de business networking organizat de Just BNI ieri seară, la Hotel Qosmo Brașov.
Președintele Consiliului Județean a participat în calitate de speaker în cadrul panelului de discuţii „Perspective de dezvoltare a mediului de business din Brașov”.
„Cu acest prilej, am prezentat auditoriului stadiul implementării Aeroportului şi paşii pe care urmează să-i facem până la momentul inaugurării, având ocazia să lămuresc anumite aspecte care ţin de modul în care partenerii implicaţi în proiect – Consiliul Judeţean Braşov, ROMATSA şi Autoritatea Aeronautică Civilă Română, colaborează şi duc la îndeplinire obligaţiile asumate. Am convingerea că oamenii de afaceri prezenţi la acest eveniment şi nu numai ei vor explora şi vor valorifica la maximum oportunităţile de dezvoltare pe multiple planuri pe care Aeroportul le va asigura, odată ce va începe să funcţioneze”, transmite președintele CJ Brașov, Adrian Veștea.
Acest eveniment important pentru mediul investiţional din întreaga regiune a fost organizat de BNI – Business Networking International, cea mai mare rețea de business networking din lume, prin grupul de antreprenori Just BNI Brașov care și-a propus să repoziţioneze Brașovul ca nucleu important de business în centrul țării.