Fundația Comunitară Brașov lansează astăzi concursul de proiecte „Jocurile Cartierului”. Sunt invitate să aplice organizații sau grupuri de inițiativă din municipiul Brașov

Fundația Comunitară Brașov lansează apelul de proiecte, în cadrul celui de-al doilea pilon, „Jocurile Cartierului”, al programului „Sportul pentru toți”, susținut de Decathlon România, care pune în mișcare comunități și face accesibile plăcerea și beneficiile practicării sportului. „Jocurile cartierului” susține organizații sau grupuri de inițiativă din Brașov să dezvolte o atitudine constructivă față de sport și să dezvolte spiritul comunitar în cartierele din oraș.

„Jocurile Cartierului” vor aduce în același loc adulții, copiii și seniorii din comunitate, care se vor bucura de mișcare și vor contribui la întărirea spiritului de comunitate și bună vecinătate.

Comunitățile din Brașov sunt încurajate să ia în stăpânire un spațiu public, pe perioada unei zile sau a unui week-end întreg din perioada septembrie – octombrie 2021. În acest spațiu, se vor desfășura activități sportive care vor aduce comunitatea împreună.

Bugetul total al acestui pilon este de 15.000 euro.

Începând de astăzi și până la data de 15 iunie 2021, ora 18:00, organizațiile și grupurile de inițiativă din municipiul Brașov sunt invitate să aplice pentru a primi una dintre cele 3 finanțări în valoare totală de 10.000 de euro pentru evenimente comunitare sportive, accesibile pentru toate categoriile de vârstă. În plus, 5.000 de euro sunt alocați pentru ediția demonstrativă care va avea loc pe Aleea Aviatorilor, Cartier Coresi, pe data de 1 iunie 2021, 10.00-14.00.

Citeste și:  Șoferi care conduceau sub influența alcoolului, depistați de polițiștii brașoveni

Practicarea sportului este extrem de importantă în viețile noastre, fiind cea care ne poate ajuta să avem un corp sănătos și o stare de spirit bună, la orice vârstă. Valorizăm cu atât mai mult oportunitățile de a practica sportul, cu cât avem un an de zile de când trăim în condiții atipice din cauza restricțiilor specifice pandemiei. Prin ”Jocurile Cartierului” avem șansa să creăm contexte atractive și favorabile practicării sportului în familie, indiferent de vârstă și de condiție fizică, doar entuziasm să fie. Mulțumim Decathlon România pentru implicarea exemplară.” a declarat Laura Popeea, director executiv Fundația Comunitară Brașov.

Cine poate aplica:

Sunt invitate să aplice următoarele organizații și grupuri de inițiativă de pe teritoriul administrativ al municipiului Brașov:

  • organizațiile non-guvernamentale, neafiliate politic;
  • consilii ale părinților și ale elevilor;
  • organizații studențești;
  • asociații de locatari sau de proprietari;
  • grupuri de inițiativă locale (sunt considerate grupuri de inițiativă locale grupurile fără personalitate juridică, formate din minim 3 persoane fizice care își asumă împreună organizarea unui astfel de eveniment).
Citeste și:  Sondaj INSCOP, octombrie / Alegeri parlamentare – PNL, sub PSD, AUR și USR

Propunerile de proiect vor putea fi trimise până pe 15 iunie 2021, ora 18:00, detalii aici: https://sportulpentrutoti.fundatiacomunitarabrasov.ro/jocurilecartierului/aplica.php

Aplicațiile vor fi evaluate de către un juriu independent, din care fac parte:

Daniel Berechet – store manager Decathlon România, Cristian Mușa – membru Board Fundația Comunitară Brașov, Diana Bjoza – marketing manager Coresi Shopping Resort, Răzvan Țițeiu – membru fondator Asociația Cetatea Brașovului și Diana Balint – fondator grupul Mămici și Tătici Brașov.

Proiectele câștigătoare vor fi anunțate pe site-ul dedicat programului pe 30 iunie 2021.

Calendarul complet, criteriile de eligibilitate, procesul de selecție și jurizare, formularele de aplicație și exemple de proiecte care pot aplica sunt disponibile pe site-urile programului: https://sportulpentrutoti.fundatiacomunitarabrasov.ro/jocurilecartierului/

Citeste și:  Atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele BNR - Agenția Brașov

Primul pilon al programului, Educație prin Sport, este deja în desfășurare.

În cadrul acestuia, vor fi finanțate aproximativ trei-șase proiecte, cu un buget total de 50.000 euro.

Detalii despre acest pilon, găsiți pe site-ul dedicat: https://sportulpentrutoti.fundatiacomunitarabrasov.ro/educatieprinsport/

Un program similar este în desfășurare și la București, iar pentru detalii, vă invităm să accesați: https://fundatiacomunitarabucuresti.ro/proiect/jocurile-cartierului/.

Conceptul “Jocurile Cartierului”, creat și implementat inițial în anul 2011 de către Daniel Lixandru de la Asociația Corporeanima în București, a ajuns în 2019 la a 10-a ediție. Evenimentul demonstrativ va avea loc anul acesta în iunie în capitală.

Pentru detalii legate de program și de procesul de aplicație:

Erika Andrasi, Program Manager, Fundația Comunitară Brașov

erika@fundatiacomunitarabrasov.ro

Anca Gânscă, Coordonator Comunicare, Fundația Comunitară Brașov

anca@fundatiacomunitarabrasov.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.