Sâmbătă, 5 octombrie 2024, la cetatea fortificată a orașului Ghimbav, Fundația PECA a sărbătorit 30 de ani de activitate socială. Fundația PECA a fost inființată în 1994 și furnizează servicii sociale licențiate de stat. Proiectele principale sunt cele două case de copii din Ghimbav, Casa Prichindel și Casa Livezii, unde în prezent cresc cu măsură de plasament 22 de copii. Fundația deține în Ghimbav și o unitate de economie socială de croitorie, Atelier Diversis. Activitățile caritabile sunt susținute din donații și sponsorizări.
La evenimentul de sâmbată au participat peste 200 de invitați: Preotul și membrii conducerii Bisericii Evanghelice din Ghimbav, Preotul Parohiei Ortodoxe Ghimbav, Primarul și Viceprimarul Orașului Ghimbav, reprezentanți ai DGASPC Brașov, medici de familie, profesori, conducerea, angajați, voluntari și beneficiari ai fundației, reprezentanți ai altor fundații și asociații caritabile din judet, sponsori, donatori și prieteni.
Programul evenimentului a inceput cu un moment muzical –Fanfara de Juniori din cadrul Școlii de Muzică ”Mathias Ross”, din care fac parte și copii ai fundației PECA. In biserică, programul muzical a fost susținut la pian și vioară de Elena și Paul Cristian de la Filarmonica Brasov, apoi de Ana și Gia, la oboi si voce. Au urmat scurte discursuri ale invitaților și povestea în imagini a Fundației PECA din Ghimbav.
Toti participanții au fost invitați la o gustare în curtea cetății, iar copiii s-au distrat la jocurile în aer liber, organizate special pentru ei.