Gabriela Scutea, despre dosarele penale legate de coronavirus: ‘Dispoziţiile, cu o condiţie – să avem ca urmare răspândirea bolii’

Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a spus, miercuri, despre dosarele penale deschise pe numele celor care nu au respectat regulile privind coronavirusul, că trebuie să existe condiţia de a avea ca urmare răspândirea bolii, potrivit stiripesurse.ro

Procurorul general Gabriela Scutea a explicat că aplicarea legii pentru cei care nu respectă normele de prevenire a coronavirusului trebuie să respecte o regulă importantă, de a avea ca urmare răspândirea bolii.
„Dispoziţiile legale privind zădărnicirea combaterii bolilor au o condiţie: dacă aceasta a avut ca urmare răspândirea bolii. Discutând în plan social, e evident că nu ne dorim să se producă rezultatul, însă noi ne dorim să rămânem în legătură cu organele administraţiei din domeniul Ministerului Sănătăţii astfel încât să asigurăm valorificarea penală, dacă va fi cazul”, a spus Scutea, potrivit Mediafax.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

Procurorii au deschis două dosare penale, în cursul zilei de marți, privind infracţiunea de „zădărnicirea combaterii bolilor”. Patru persoane din Neamţ şi Sălaj sunt cercetate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.