Municipalitatea i-a premiat ieri pe cei mai buni sportivi ai Brașovului în anul 2022, la prima ediție a „Galei Sportului Brașovean”, eveniment organizat la Teatrul Sică Alexandrescu. Performanțele deosebite obținute la nivel național și internațional anul trecut au fost recompensate la acest eveniment, la care au fost invitați să participe staff-urile tehnice și membrii familiilor sportivilor.
„Prima ediție a Galei Sportului Brașovean s-a încheiat astăzi (ieri n.n.). Au fost 137 de premii din 39 de sporturi. Este fantastic că Brașovul are această performanță, are atâtea de premiat la nivel sportiv. O idee care a început în Consiliul Local, o propunere punctuală de premiere, și care a evoluat în a formaliza și a dezvolta un sistem prin care să premiem transparent și să recunoaștem performanța sportului brașovean în fiecare an, printr-o astfel de gală. Îmi propun să fie un eveniment anual, care să se îmbogățească de la an la an și care să aibă adăugată și o parte de registru al performanței sportive: un anuar al acestor performanțe, în care să premiem și să recunoaștem atât performanțele sportivilor, cât și ale antrenorilor, și să adăugăm și un premiu pentru echipa, antrenorul și sportivul anului, prin votul sportivilor. Este foarte important că am avut sportivi și cluburi care de multe ori se întâlnesc ca adversari pe terenul de joc, dar care astăzi s-au felicitat, s-au îmbrățișat, s-au aplaudat unii pe alții. A fost foarte mult fair-play și au participat foarte mulți tineri. E foarte important să transmitem faptul că Brașovul este un oraș al sportului și să încurajăm noile generații către sport. Gala Sportului Brașovean este despre voi, despre sportivii Brașovului și despre performanțele care ne aduc cinste și mândrie în fiecare an”, a declarat primarul Allen Coliban.
În cadrul Galei, s-au oferi premii în bani (conform H.G. nr. 1147/2007) pentru 50 de sportivi, 16 antrenori și pentru echipa de baschet U19 a CSU Brașov. Fondul total de premiere a fost de 130.000 de lei. În plus, au mai fost acordate 70 de premii onorifice pentru sportivi, echipe sau cluburi. Pe lângă diplome, s-au primit și câte un smartwatch Garmin Forerunner 45 (valoarea alocată pentru cele 70 de ceasuri a fost de 42.000 de lei).
Disciplinele sportive cu performanțe notabile anul trecut au fost: alergare, alergare montană, atletism, automobilism, badminton, baschet, biatlon, box, ciclism, ciclism montan, dansuri, echitație, escaladă, gimnastică, gimnastică ritmică, handbal, hochei, karate, Ju-Jitsu, lupte, MMA, natație, parapantă, parașutism aterizări, patinaj artistic, patinaj viteză, raliu, schi alpin, schi fond, scrimă, șah, tenis de câmp, tir sportiv și volei.
Premiile au fost înmânate de personalități ale sportului brașovean.
Sportivii au fost aleși în urma propunerilor primite de la cetățeni, de către un juriu format din specialiști.