Ghid pentru folosirea voucherelor sociale, lansat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a început, de la 1 iunie, procesul de emitere, distribuire şi încărcare a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România”. Tichetele, oferite pe suport electronic (card), au o valoare nominală de câte 250 lei şi sunt destinate persoanelor aflate în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie. Această iniţiativă este cea mai importantă de acest gen derulată până acum în România, din perspectiva numărului de beneficiari, scrie news.ro.

Mai exact, peste 2,5 milioane de persoane primesc tichete pentru achiziţia de produse alimentare şi mese calde în valoare de aproximativ de 3 miliarde de lei. Mecanismul de distribuire prevede trei etape: 1) emiterea cardurilor de către unităţile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuire şi distribuirea prin intermediul CN Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor, arată un comunicat de presă al MIPE.

Citeste și:  Începe "Brașov, oraș din poveste" și deschiderea "Târgului de Crăciun"

Cine sunt cei peste 2,5 milioane de beneficiari care primesc tichete sociale, conform OUG nr. 63/2022

a). Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

b). Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

c). Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

d). Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

Citeste și:  Se deschide Patinoarul de la Baza Sportivă Olimpia Brașov

e). Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f). Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Calendarul distribuției voucherelor încărcate o dată la 2 luni, în 4 tranșe

La 17 mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele cu instituțiile private care au câștigat achiziția directă și se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo și UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Națională Poșta Română cu care s-a semnat „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai.

Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor.

Citeste și:  Este oficial: Hotărârea privind creșterea salariului minim la 4.050 de lei, publicată în Monitorul Oficial

Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, reprezentanții MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.

EmitereDistribuireÎncărcare
TRANȘA I: iunie-iulie 2022
Săptămâna I:
Transmiterea listei de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF02.06.2022-06.06.2022Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilorConform graficului
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale02.06.2022-06.06.2022
06.06.2022-10.06.202213.06.2022-17.06.202220.06.2022 – 24.06.2022
Săptămâna II:
13.06.2022-17.06.202220.06.2022-24.06.202227.06.2022-01.07.2022
Săptămâna III:
20.06.2022-24.06.202227.06.2022-01.07.202204.07.2022-08.07.2022
Săptămâna IV:
27.06.2022-01.07.202204.07.2022-08.07.202211.07.2022-15.07.2022
TRANȘA II: august-septembrie 2022
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF22.08.2022-28.08.2022Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor29.08.2022 – 02.09.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale22.08.2022-28.08.2022
TRANȘA III: octombrie-noiembrie 2022
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF17.10.2022-21.10.2022Permanent, în funcție de lista actualizată a beneficiarilor24.10.2022-31.10.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale17.10.2022-21.10.2022
TRANȘA IV: decembrie-ianuarie 2023
Actualizarea listelor de beneficiari de către MMSS și verificarea de către ANAF05.12.2022-09.12.2022Permanent în funcție de lista actualizată a beneficiarilor12.12.2022-16.12.2022
Prelucrarea datelor de către
CN Poșta Română și transmiterea către direcțiile regionale05.12.2022-09.12.2022

Listele cu beneficiari sunt actualizate lunar

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social pe suport electronic pentru produse alimentare și mese calde, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite față de listele anterioare. Pentru beneficiarii nou introduși în program vor fi eliberate noi suporturi electronice.

De asemenea, verificarea condițiilor de venit pentru beneficiarii incluși în categoriile a)-d), se face exclusiv de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Textul OUG nr. 63/2022 privind acordarea voucherelor sociale este disponibil aici: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/255025.]

Sursa: News.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.