Grecia impune noi măsuri! Turiștii vor putea intra în restaurante doar cu adeverință de vaccin sau test rapid

Grecia le va solicita clienţilor restaurantelor, barurilor şi cafenelelor care deţin spaţii în interior să facă dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a testării negative în ultimele 72 de ore, ca măsură de limitare a creşterii ratei de infectare cu coronavirusul, au precizat oficialii de la Atena.

Anunțul a fost făcut astăzi, 14 iulie, iar măsurile vor fi în vigoare până în luna august. Restaurantele vor avea la dispoziție o aplicație lansată de guvern, prin intermediul căreia vor putea scana certificatele de vaccinare. Cei care iau masa în aer liber nu vor avea nevoie de dovada vaccinării sau a unui test negativ.

”Este esenţial să nu se dea impresia că pierdem controlul asupra pandemiei, astfel că industria noastră turistică poate funcţiona normal”, a declarat ministrul grec al dezvoltării, Adonis Georgiadis, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

Grecia a raportat 2.065 noi cazuri de COVID-19 şi zece decese în 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus începând din februarie anul trecut a ajuns la 440.872, dintre care 12.802 de cazuri fatale.

Reamintim că turiştii străini trebuie să arate că au fost vaccinaţi sau să prezinte un test PCR negativ pentru a intra în ţară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.