În județul Brașov incidenţa cazurilor de COVID-19 a trecut de 1,5 la 1000 de locuitori, iar în municipiul Braşov, a ajuns miercuri la 1,63. Situația este mai delicată în zona Griviței și în cartierul Astra, unde incidența cazurilor Covid-19 este mai mare decât media la nivel de municipiu. Direcția de Sănătate Publică Brașov a luat măsuri speciale în cazul celor două zone.
„Am făcut recomandări în ceea ce privința celor două cartiere mai afectate, mă refer la Astra și zona Centrul Nou – Griviței. Aici este nevoie de o respectare strictă a măsurilor de igienă, a purtărea măștilor de protecție și menținerea distanțării fizice. Am recomandat, totodată, ca toată lumea să poarte masca în spațiile deschise, conform regulii: ieși din casă, pui masca. Suntem într-un moment de ascensiune și trebuie să acceptăm că masca este cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru a ne proteja”, a declarat dr. Andrea Neculau, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Braşov.
Miercuri, Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a decis extinderea obligativității purtării măștii de protecție la străzile adiacente Pieței Sfatului.