În urma unor verificări în teren, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activitate Comercială au identificat un teren în suprafață de 1.500 mp, situat pe str. Timiș Triaj f.n., din Brașov, pe care au fost depozitate de-a lungul timpului deșeuri de toate tipurile.
„Au fost efectuate demersuri în vederea identificării proprietarului, care s-a dovedit a fi o societate comercială. Aceasta a fost somată să salubrizeze și să igienizeze zona, în vederea menținerii stării de curățenie.”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Brașov.
În urma somației emise de poliția locală, societatea comercială în cauză a luat imediat măsurile necesare pentru salubrizarea și igienizarea terenului.
Nerespectarea măsurii impuse reprezintă contravenție conform prevederilor OUG 195/2005 privind protecția mediului, cu completările și modificările ulterioare, și se sancționează, potrivit art.96 alin.1, cu amendă contravențională de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice și de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.