Guvernul a aprobat cadrul legal pentru organizarea funeraliilor foștilor șefi de stat

Guvernul a realizat cadrul legal pentru crearea Comitetului de organizare a funeraliilor de stat printr-o ordonanţă de modificare şi completare a Legii 215/2016 privind ceremoniile oficiale, a anunţat, ieri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, potrivit Agerpres.

„Astăzi s-a creat cadrul legal pentru crearea Comitetului de organizare a funeraliilor de stat. Este un ceremonial rezervat actualilor şi foştilor şefi de stat. Este cel mai înalt grad de recunoaştere a meritelor unui cetăţean român în slujba ţării sale şi pentru a vedea în ce va consta această coordonare instituţională în caz de funeralii naţionale va trebui să vină şi o altă hotărâre de Guvern care va detalia toată această procedură. Deci, prin ordonanţa de astăzi se creează Comitetul de organizare a funeraliilor de stat”, a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Citeste și:  DRDP Brașov: S-a acționat cu 102 utilaje și s-au răspândit 137 tone de material antiderapant

El a precizat că foştii şefi de Camere parlamentare şi foştii premieri beneficiază de funeralii cu onoruri militare.

„În baza Legii 215/2016, foştii şefi de Camere parlamentare şi foştii premieri beneficiază de funeralii cu onoruri militare. Nu se modifică nimic la acest capitol, aceşti demnitari şi foşti demnitari vor beneficia de funeralii cu onoruri militare”, a explicat Mihai Constantin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.