Guvernul a stabilit miercuri, printr-o hotărâre, ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din instituţiile şi autorităţile publice, având în vedere că acestea se situează între zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, conform Codului Muncii, şi zile de repaus săptămânal, scrie news.ro.
Aceste date se situează imediat după Ziua Unirii Principatelor, 24 ianuarie, Ziua Copilului – 1 iunie şi Adormirea Maicii Domnului – 15 august, care sunt zile libere.
„Decizia de a stabili zilele libere la începutul anului, pentru personalul din sistemul bugetar, a fost luată potrivit Codului Muncii, astfel încât angajatorii şi angajaţii să îşi poată stabili şi previziona zilele libere pentru întregul an. Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 sau participanţilor în aceste procese”, precizează Ministerul Muncii.
Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanţelor se vor efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.
De asemenea, unităţile/subdiviziunile administrativ teritoriale care în data de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 au obligaţii de plată scadente la împrumuturile contractate din venituri din privatizare, potrivit scadenţarelor anexate la convenţiile de împrumut, vor lua din timp măsurile necesare în vederea efectuării plăţii sumelor scadente.
Pentru recuperarea zilelor libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, potrivit planificărilor stabilite.