Executivul a adoptat, la propunerea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, modificarea și completarea reglementărilor privind eliberarea Certificatelor de Situație de Urgență prin includerea lunii aprilie ca bază de raportare pentru diminuarea veniturilor sau încasărilor operatorilor economici.
“Revenim asupra metodologiei de eliberare a Certificatelor de Situaţie de Urgenţă, lărgind aria de aplicabilitate pentru a veni în spriijnul operatorilor a cărora activitate a fost afectată de criza generată de răspândirea coronavirusului SARS–CoV-2. În tot acest timp de la lansarea platformei csu.prevenire.gov.ro, am păstrat un dialog deschis cu aceştia şi le-am ascultat propunerile, pe care, iată, astăzi le includem în legislaţie. Ne dorim ca un număr cât mai mare de operatori economici aflaţi în dificultate să intre în posesia unui astfel de certificat, care să le permită reintrarea în circuitul economic şi continuarea activităţii, fiecare dintre ei reprezentând un pion în relansarea economiei româneşti”, a spus ministrul Virgil Popescu.
Actul normativ modifică art. 3 al OUG 33/2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative și art. 6, lit. a) din OUG 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare anumitor categorii de debitori, cu modificările si completările ulterioare, introducând luna aprilie în descrierea condițiilor de solicitare a Certificatului de Situație de Urgență.
”Totodată, am mai prelungit, cu 12 luni de la data emiterii, valabilitatea documentelor emise pe perioada situației de urgență în baza articolului 10 al Ordonanței Militare nr. 4, de către Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare, Centrul de Cercetare Științifică pentru Apărare CBRN1 și Ecologie, Agenția de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare și Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, la solicitarea operatorilor economici, pentru avizarea/autorizarea materialelor, componentelor, echipamentelor și dispozitivelor medicale necesare pentru prevenirea și combaterea răspândirii, precum și pentru tratamentul infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv a biocidelor”, a declarat ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.