Guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea pe cinci legi din Pachetul 2 de reforme

Guvernul condus de Ilie Bolojan și-a asumat luni, în Parlament, răspunderea pe cinci proiecte de lege din Pachetul 2 de reforme, vizând pensiile magistraților, sănătatea, companiile de stat, autoritățile de reglementare și măsurile fiscale

Pachetul include introducerea unui impozit minim pe cifra de afaceri, cote mai mari pentru averile mari, restructurarea ANRE, ASF și ANCOM, dar și eliminarea privilegiilor și sinecurilor din companiile de stat.

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că măsurile aduc „echitate, disciplină financiară și respect pentru cetățeni”, promițând corecții de curs dacă va fi nevoie. Reacțiile din Parlament au fost împărțite: puterea l-a aplaudat, opoziția i-a cerut demisia.

Ce amendamente a decis Guvernul să adopte?

♦ Până la 30 octombrie 2025 conducerile executive ANRE, ASF şi ANCOM vor prezenta în cadrul Comisiilor parlamentare reunite de buget-finanţe şi muncă, din Senat şi Camera Deputaţilor, un raport cu noua organigramă a autorităţilor, precum şi o notă de informare către Guvern.

♦ Noile organigrame trebuie să prevadă reducerea cu 10% a posturilor de specialitate şi cu 30% a posturilor din structurile care oferă suport administrativ, logistic şi operaţional pentru desfăşurarea activităţii principale, de specialitate, prevăzute în organigramele şi statele de funcţii la data de 1 ianuarie 2025.

♦ Până la data de 31 decembrie 2028, membrii Comitetului ANRE, membrii Consiliului ASF, preşedinţii şi vicepreşedinţii ANCOM nu beneficiază de bonusuri sau prime.

♦ Din momentul intrării în vigoare a noilor organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026, membrii Comitetului ANRE, membrii Consiliului ASF şi preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM, nivelul brut al salariului/remuneraţiei/ indemnizaţiei, după caz, se reduce cu 30% faţă de nivelul înregistrat în luna iulie 2025.

♦ Valoarea cumulată a bonusurilor/primelor anuale ale membrilor Comitetului ANRE, membrilor Consiliului ASF şi preşedintelui şi vicepreşedinţilor ANCOM nu pot depăşi un cuantum egal cu nivelul a de 2 ori cuantumul brut lunar al indemnizaţiei stabilite de lege pentru funcţia de ministru.

♦ Veteranii de război, văduvele acestora, persoanele persecutate din motive politice, etnice şi rasiale, prizonierii, persoanele deportate vor beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădirea şi terenul aferent locuinţei de domiciliu, precum şi pentru un mijloc de transport deţinute în proprietate sau coproprietate. De asemenea, s-a renunţat la abrogarea prevederilor din legea speciala în domeniul economiei sociale, aceste entităţi beneficiind în continuare de facilitatea fiscală aflată în vigoare şi în prezent.

♦ Cota suplimentară pentru impozitarea marilor averi va creşte de trei ori, de la 0,3% la 0,9%.  Astfel, în cazul proprietăţilor reprezentând clădiri rezidenţiale, prin aplicarea unei cote de 0,9% asupra diferenţei dintre valoarea impozabilă a clădirii comunicată de către organul fiscal local şi plafonul de 2.500.000 lei; în cazul proprietăţilor reprezentând autoturisme, prin aplicarea unei cote de 0,9% asupra diferenţei dintre valoarea de achiziţie şi plafonul de 375.000 lei.

♦ În cazul autovehiculelor electrice, impozitul pe mijlocul de transport va fi redus de la 80 de lei pe an, la 40 de lei pe an. Decizia are în vedere faptul că printre reformele care sprijină investiţiile din cadrul Componentei 4 – Transport sustenabil din PNRR se numără modificări destinate să stimuleze transportul rutier cu emisii zero si a promova transportul public curat.

♦ De la data intrării în vigoare a prezentei legi, valoarea minimă a capitalului social al societăţilor cu răspundere limitată se stabileşte în funcţie de nivelul cifrei de afaceri nete raportate prin situaţiile financiare anuale aferente exerciţiului financiar precedent. Practic, valoarea capitalului social pentru societăţile înregistrate în prezent la Oficiul pentru Registrul Comerţului rămâne neschimbată până la depăşirea pragului de 400.000 de lei.  În cazul societăţilor care au  înregistrat o cifră de afaceri netă peste 400.000 lei, valoarea minimă a capitalului social este de 5.000 lei. În cazul societăţilor cu răspundere limitată nou înfiinţate, valoarea minimă a capitalului social este de 500 de lei.

♦ Va fi aplicat impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) pentru companiile care înregistrează o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro pe an şi nu aplică mecanismul cu limitarea cheltuielilor pentru afiliaţi.

♦ De asemenea, se aplică mecanismul de limitare a cheltuielilor deductibile la 1% pentru companiile care înregistrează cifră de afaceri mai mică de 50 de milioane de euro pe an. Astfel, contribuabilii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 15 al legii şi cei care înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri, astfel cum este definită potrivit dispoziţiilor art. 18^1, de peste 50.000.000 euro, care înregistrează cheltuieli aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuieli de management, consultanţă, în relaţia cu entităţi afiliate care nu sunt înfiinţate/constituite şi nu au locul conducerii efective în  România, astfel cum sunt prezentate în contul de profit şi pierdere/situaţia veniturilor şi cheltuielilor/date informative din raportările contabile oficiale întocmite pentru exerciţiul financiar 2024/exerciţiul financiar diferit de anul calendaristic care începe în anul 2024, a căror pondere în totalul cheltuielilor înregistrate în aceleaşi raportări, este de peste 1%, consideră deductibile cheltuielile aferente drepturilor de proprietate intelectuală, cheltuielile de management, consultanţă, în relaţia cu entităţi afiliate care nu sunt înfiinţate/constituite şi nu au locul conducerii efective în  România, înregistrate în anul fiscal de calcul, în limita de 1% din totalul cheltuielilor înregistrate conform reglementărilor contabile în anul fiscal de calcul.

Discursul integral al prim-ministrului României, Ilie Bolojan aici

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.