Guvernul nu renunță la majorarea pensiilor și a alocațiilor pentru copii

Prin proiectul de rectificare, în cifrele bugetului, nu s-a schimbat nimic nici pe partea de pensii și nici în privința alocațiilor pentru copii, transmite ministrul finanțelor prin intermediul Guvernului.

„Nu s-a umblat la acele cifre”, a transmis Florin Cîțu. Reamintim că actuala legislație prevede majorări uriașe ale pensiilor în luna septembrie și ale alocațiilor pentru copii în luna august.

Pensiile ar urma să fie majorate cu 40%, iar alocațiile pentru copii să se dubleze. Însă nu este exclus să vedem peste câteva luni amânarea acestor creșteri. Nu ar fi pentru prima oară când Guvernul se răzgândește. În plus, acum este aprobată abia prima rectificare bugetară din acest an, urmând, cu siguranță, încă una înainte de luna august.
Potrivit OUG 2/2020, Legea 14/2020 privind dublarea alocațiilor ar urma să fie aplicată de la 1 august.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Potrivit Legii, Alocația de stat pentru copii se stabilește în cuantum de:

  • a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
  • b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii prevăzuți la art. 1 alin. (3);
  • c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.