Mai multe handbaliste de la Corona Braşov, inclusiv trei jucătoare din lotul naţional, Cristina Laslo (23 de ani), Bianca Bazaliu (23 de ani) şi Daria Bucur (20 de ani), ar fi apelat la un tratament cu laser intravenos, procedură interzisă de Agenţia Mondială Antidoping, informează gsp.ro.
„Certific existenţa unor notificări ca urmare a suspiciunii de utilizare a unei metode intezise. Codul mondial interzice să dezvăluim numele sportivilor. În cursul zilei de marţi vom veni cu un comunicat pentru a dovedi transparenţă şi pentru a oferi cât mai multe informaţii, atâtea cât ne sunt permise de regulamentul WADA să le facem publice în această etapă de gestionare a cazurilor”, a declarat Cristian Balaj, preşedinte ANAD, pentru sursa citată.
ANAdDa informat FR Handbal, clubul Corona, COSR, MTS şi agenţia mondială de suspiciunile avute.
„Am fost înştiinţaţi astfel printr-o notificare că trei sportive pe care voi le-aţi anunţat deja au folosit o procedură nepermisă de către WADA. Am rămas ca la Nufărul şi trebuie să vedem care sunt consecinţele şi ce putem să facem noi în această situaţie. Agenţia Naţională Antidoping va trebui să pună în practică lucrurile şi să ia măsurile care se cuvin”, a afirmat şi Alexandru Dedu, preşedintele FR Handbal.
Cristina Laslo, Bianca Bazaliu şi Daria Bucur au fost selecţionate de antrenorul Tomas Ryde în lotul naţional pentru Campionatul Mondial de handbal feminin, care va avea loc între 30 noiembrie şi 15 decembrie, în Japonia.
Jucătoarele române pleacă, miercuri, în Japonia, pentru această competiţie.