ICR a lansat apelul la candidaturi pentru bursele „Ion Mincu“ 2025

Institutul Cultural Român lansează un apel la candidaturi pentru a oferi în anul 2025 două burse „Ion Mincu“.

Bursele „Ion Mincu“ se acordă arhitecților români în vederea pregătirii lucrărilor științifice pe o temă relevantă pentru societatea academică românească, timp de două luni, în cadrul unor instituţii, atât din străinătate, cât și din România. Acest tip de bursă a fost inaugurat în anul 2013, având drept scop încurajarea absolvenţilor de arhitectură la nivel de masterat şi doctorat în domeniile acestora de activitate și perfecţionarea studiilor, timp de două luni, în cadrul unor instituţii de învăţământ şi cercetare prestigioase din Europa și din țară, alese de candidaţi în funcţie de proiectele de cercetare gândite în prealabil.

Citeste și:  Ziua moțiunilor în Parlament! Moțiune de cenzură împotriva Guvernului și moțiune simplă împotriva ministrului Mediului

Se acordă două burse anual, în valoare de 4.500 de euro fiecare. Selecţia este făcută de o comisie independentă de specialişti pe baza dosarelor de candidatură primite.

Domeniile pentru care se organizează evaluarea şi selecţia:
• Arhitectură;
• Urbanism;
• Conservarea patrimoniului cultural şi istoric.

Data limită pentru depunerea dosarelor: 14 februarie 2025, ora 13 :00, ora României.
Sumele acordate: 4.500 euro/bursă.

Documente necesare pentru înscriere (dosarul de solicitare a bursei):
a) formularul de înscriere;
b) CV;
c) copie după actul de identitate/paşaport;
d) descrierea proiectului de cercetare, care va conţine minimum 6.000 de semne – având în vedere paşii pe care îi va urma cercetarea, spaţiile pe care candidatul le are în vedere, necesitatea desfăşurării acestei cercetări în România;
e) un portofoliu: conţinând fotografii şi/sau fotocopii care să demonstreze activitatea practică a candidatului în domeniul ales (planuri urbanistice, machete, materiale redactate pe parcursul anilor de studiu);
f) două scrisori de recomandare din partea specialiștilor din domeniu;
g) scrisoare de intenţie;
h) copii după documente oficiale care atestă participarea într-un program doctoral sau deţinerea titlului de doctor la o universitate acreditată.
i) declarație pe propria răspundere din care să rezulte că toate documentele trimise sunt conforme cu originalul.

Citeste și:  Magia Crăciunului cuprinde Brașovul. Colinde și bucurie în Piața Sfatului

Adresa la care se trimit documentele: bursamincu@icr.ro

CALENDAR
Publicarea anunțului – 17 ianuarie 2025;
Depunerea dosarelor – 14 februarie 2025, ora 13:00, ora României;
Afișarea rezultatelor – 28 februarie 2025;
Depunerea contestațiilor – 03 – 04 martie 2025, ora 16:00, ora României;
Soluționarea contestațiilor și afișarea rezultatelor – 11 martie 2025;
Afișarea rezultatelor finale – 11 martie 2025;
Semnarea contractelor: 11– 31 martie 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.