Ieri a fost o nouă zi plină pentru pompierii militari. Au gestionat peste 1.700 de situații de urgență

În ultimele 24 de ore, salvatorii au gestionat 1.771 situații de urgență înregistrate la nivel național.

Astfel, în cursul zilei de ieri s-au înregistrat mai bine de 1.300 de solicitări pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 1.325 de persoane aflate în dificultate.

Eforturile colegilor noștri au fost concentrate și pe acțiunile destinate protecției comunităților, salvatorii intervenind în 188 de situații privind deblocarea persoanelor sau animalelor din medii ostile vieții, operațiuni de descarcerare și alte situații de urgență care puteau pune în pericol viețile și bunurile cetățenilor.

De asemenea, pompierii au acționat pentru stingerea celor 274 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării, peste 70% dintre acestea fiind înregistrate la vegetație uscată, în urma cărora suprafața de teren afectată a însumat peste 1.500 ha.

Citeste și:  6 angajați din 10 au revenit la modul de lucru full-time la birou. Top managerii vin cel mai des

Ieri, incendiile de fond forestier s-au manifestat în 13 localități din 4 județe (Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Vâlcea), context în care au fost mobilizați pompieri militari și voluntari, polițiști, silvicultori, cetățeni și reprezentanți ai administrației publice locale, precum și tehnică specifică din cadrul instituțiilor implicate. Echipajele au continuat intervențiile atât pe cale terestră, cât și aeriană, folosind elicopterele Black Hawk din dotarea Inspectoratului General de Aviație din MAI.

În această dimineața, în funcție de recunoașterile efectuate în teren, echipajele vor relua operațiunile de limitare și stingere a incendiilor.

Reamintim cetățenilor faptul că, în România, arderile de vegetație sunt interzise prin lege. Nerespectarea acestei interdicții se sancționează sever. Pentru persoanele fizice, amenzile variază între 7.500 și 15.000 de lei, iar pentru persoanele juridice, între 50.000 și 100.000 de lei. Aceste măsuri au fost implementate pentru a descuraja practicile periculoase și pentru a proteja atât mediul și siguranța publică.

Citeste și:  UNTOLD participă la cea de a 23-a ediție a Festivalului Brazilor de Crăciun, manifestare caritabilă organizată de Salvați Copiii

Pe lângă aceste misiuni, în ultimele 24 de ore au fost transmise 5 mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, acestea semnalând prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Bacău, Brașov și Gorj.

Pentru a afla mai multe informații utile despre cum să preveniți sau cum să reacționați în cazul producerii unei situații de urgență, accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și descărcați aplicația de mobil DSU din App Store și Google Play!aplicația de mobil DSU din App Store și Google Play!

Sursa: IGSU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.