Pompierii militari au acționat, în cursul zilei de ieri, 23 iulie, pentru gestionarea celor 1.846 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților.
În acest interval de timp, echipajele SMURD au intervenit în 1.512 misiuni, dintre care 1.505 pentru acordarea măsurilor de prim ajutor și 7 pentru descarcerare. În urma acestora, peste 1.500 de persoane au fost asistate medical.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, colegii noștri au acționat pentru stingerea celor 94 de incendii izbucnite pe întreg teritoriul țării, prevenind astfel extinderea flăcărilor la vecinătăți și limitând pagubele materiale.
Din totalul acestora, 57 de intervenții au fost derulate pentru lichidarea incendiilor de vegetație, în urma cărora au fost afectate aproximativ 270 ha de teren.
De asemenea, în această perioadă, echipajele operative au gestionat cu promptitudine și alte 240 de situații ce puteau pune în pericol viețile si bunurile semenilor, precum și siguranța animalelor.
În ceea ce privește avertizarea populației, în ultimele 24 de ore, au fost transmise 8 mesaje RO-ALERT pentru informarea cetățenilor și luarea măsurilor de autoprotecție. Aceste mesaje au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Alba (1), Bacău (1), Brașov (1), Harghita (4) și Vâlcea (1).
Adoptarea unui comportament preventiv poate salva vieți și bunuri. Consultați sursele oficiale de informare unde regăsiți măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.
Accesați platforma națională de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe AppStore și Google Play.
Sursa: IGSU