În 3 zile, PETrică a dat brașovenilor 1.000 de bilete RAT în schimbul ambaljelor reciclabile

În 3 zile, PETrică a dat brașovenilor 1.000 de bilete RAT în schimbul ambaljelor reciclabile. Automatul de colectare selectivă amplasat în Livada Poștei este foarte căutat de brașoveni. În doar trei zile de la lansarea campaniei ”Bine faci, bine primești”, brașovenii au epuizat deja cele 1000 de bilete RAT cu două călătorii pe care, în schimbul tichetelor de reciclare, le pot obține de la chioșcul de bilete din Livada Poștei. Primarul Allen Coliban a luat decizia de a suplimenta numărul biletelor din campanie cu încă 5000.

Reamintim că în 6 septembrie, a început la Brașov Forumul Orașelor Verzi, evenimentul dedicat protejării mediului, care își propune să contribuie la obiectivul “Brașov – capitala verde a României” și să transforme municipiul în centrul european al dezbaterilor de mediu.

Citeste și:  România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor educaţionale

În cadrul acestui eveniment, unul dintre proiectele prin care Municipalitatea încearcă să atragă atenția brașovenilor asupra necesității implicării fiecăruia dintre noi în protejarea mediului este instalarea unui sistem de colectare a ambalajelor tip PET, doze de aluminiu și sticlă, care oferă în schimbul acestor ambalaje tichete, ce pot fi preschimbate în călătorii pe mijloacele de transport în comun. Astfel, la 10 tichete, brașovenii pot obține un bilet cu două călătorii.

,,PETrică”, așa cum se numește sistemul, este funcțional de astăzi în Livada Poștei. Acesta este un sistem compus din 3 echipamente de reciclare, fiecare specializată pentru una dintre cele trei tipuri de reciclabile (PET-uri, sticle sau doze de aluminiu). Aparatele sunt dotate cu senzori speciali, care recunosc aceste tipuri de ambalaje. Ambalajele trebuie sa fie cât mai apropiate de forma reală, nu strivite sau turtite, cu cod de bare unde este cazul, cu sau fără capac. Pentru fiecare ambalaj acceptat, aparatul va emite un tichet. Odată colectate zece tichete, acestea vor putea fi schimbate pe un bilet de transport RATBV cu două călătorii, valabil pe toate liniile de transport în comun din oraș. Practic, zece ambalaje reciclate vor plăti“ un bilet RATBV cu două călătorii.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Programul este derulat prin parteneriat cu Envipcosi Brai-Cata. PETrică va rămâne în Brașov cel puțin până la sfârșitul anului

One thought on “În 3 zile, PETrică a dat brașovenilor 1.000 de bilete RAT în schimbul ambaljelor reciclabile”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.