În acest weekend trecem la ORA DE VARĂ

În noaptea de sâmbătă 29 martie spre duminică 30 martie, ceasurile se dau înainte cu o oră, iar ora 3:00 devine ora 4:00, astfel că ultima zi de duminică din luna martie va avea doar 23 de ore, devenind cea mai scurtă zi din 2025.

Odată cu solstițiul de iarnă, din 21 decembrie, durata nopților scade, în timp ce durata zilelelor crește continuu, până pe 21 iunie, când este solstițiul de vară.

Schimbarea orei are loc pentru prima dată la sfârșitul lunii octombrie, când se face trecerea la ora de iarnă. Ulterior, la sfârșitul lunii martie, se face trecerea la ora de vară.

Citeste și:  Mașinile Google Street View revin în România pentru actualizarea imaginilor

Acest concept a fost introdus la sfârșitul secolului al XX-lea, în timpul Primului Război Mondial, ca o măsură pentru economisirea combustibilului utilizat pentru iluminat. Ulterior, practica a fost adoptată de mai multe țări europene pe parcursul războiului.

Un nou studiu a arătat că aproape 60% dintre țările lumii au renunțat deja la schimbarea orei de două ori pe an. La sfârșitul anului 2022, alte două țări s-au alăturat acestei inițiative. Cu toate acestea, această practică continuă să fie utilizată în multe țări, inclusiv în România. Deși ora de vară aduce beneficii pentru organism, specialiștii susțin că aceste schimbări pot avea și un impact negativ. Ora de vară presupune prelungirea perioadei de lumină.

Citeste și:  S-au scumpit biletele de tren

Mai multe studii au demonstrat că acest lucru poate aduce beneficii semnificative din punct de vedere social. Statisticile indică faptul că oamenii se bucură de o cantitate mai mare de vitamina D în această perioadă. Totuși, există și riscuri asociate cu schimbările bruste de orar.

Deși mulți reușesc să se adapteze rapid la această modificare, există și persoane care se confruntă cu stări de anxietate sau oboseală din cauza ajustării dificile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-robot
FriendlyCaptcha ⇗

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.