Liderii UDMR susțin că proba de Limba Română le pune probleme elevilor maghiari și că ar trebui, din acest motiv, eliminată, dar rezultatele de la examenele din anul 2019 contrazic această teorie.
Doi reprezentanți ai Partidului Civic Maghiar, care au fost aleși deputați pe listele UDMR, au formulat o inițiativă legislativă care ar urma să scutească elevii de etnie maghiară de proba de Limba Română de la Bacalaureat, pe motiv că această probă ar reprezenta o discriminare pentru copiii care au altă limbă maternă decât cea română.
Această discriminare ar avea drept consecință rezultate slabe la Bacalaureat obținute de unii absolvenți de liceu de etnie maghiară.
Într-adevăr, conform unor date furnizate de Ministerul Educației Naționale, promovabilitatea la Bacalaureat, în prima sesiune din anul 2019, a elevilor de naționalitate maghiară din județul Harghita a fost de doar 50 la sută, iar a celor din județul Covasna a fost de 56 la sută.
Pe de altă parte însă, conform acelorași date oficiale, în județul Cluj, 86 la sută dintre elevii cu limba maternă maghiară, care au aceleași obligații școlare precum cei din Covasna și Harghita (inclusiv o probă de Limba Română), au promovat examenul de Bacalaureat. Mai mult chiar, în Cluj, 95 la sută dintre elevii de etnie maghiară au primit o notă de trecere la proba de Limba Română de la Bacalaureat.
Concluzii la fel de interesante se pot stabili dacă se analizează rezultatele de la proba de Matematică de la Bacalaureat. Astfel, în județele Harghita și Covasna, procentul elevilor maghiari care au obținut nota de trecere la Matematică este slab, fiind apropiat de cel al elevilor care au obținut nota de trecere la Limba Română. Iar în cazul probei de Matematică, rezultatele slabe nu se pot justifica prin faptul că elevii maghiari nu știu limba română. Pe de altă parte, în județul Cluj, absolvenții de liceu de etnie maghiară au avut rezultate foarte bune la proba de Matematică – similare celor de la Limba Română.
Judecând prin prisma rezultatelor de la Bacalaureat, propunerea unor politicieni de a scuti elevii de etnie maghiară de a da examene la Limba Română, adică la limba oficială a țării în care trăiesc, pare a fi doar o capcană care le-ar reduce tinerilor șansele de a-și găsi un serviciu și de a se integra în societatea românească.