În județele aflate sub cod galben de ninsori se circulă în condiții de iarnă. Nu sunt însă drumuri închise

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră (06:30), nu sunt înregistrate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația oprită din cauza condițiilor meteorologice.

Pe autostrada A 1 București – Pitești, pe sensul de mers către București, la kilometrul 84, în zona localității Teiu, județul Argeș, un ansamblu auto a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu parapetul median, pe care l-a proiectat pe sensul opus de mers. Este restricționat traficul pe cea de a doua bandă a fiecărui sens de mers. Incidentul nu este soldat cu victime. Este semnalată ninsoare, cu zăpadă depusă pe carosabil, valorile de trafic fiind reduse.   

Citeste și:  Moment NEAȘTEPTAT la Curtea de Apel București în cadrul conferinței de presă! O judecătoare susține public dezvăluirile Recorder | VIDEO 🎥

În cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și mun. București), Prahova, Olt și Teleorman, se circulă în condiții de iarnă, cu precipitații sub formă de ninsoare și depuneri de zăpadă pe carosabil.

Traficul rutier se desfășoară preponderent pe un carosabil umed în majoritatea județelor țării, fiind semnalate precipitații sub formă de ninsoare.

Pe principalele artere rutiere adiacente Capitalei, respectiv autostrăzile A 0, A 1, A 2 și A 3, carosabilul este de asemenea acoperit cu zăpadă și în continuare ninge moderat, fără însă a fi impuse restricții de trafic, cu excepția evenimentului rutier de pe autostrada A 1, de la kilometrul 84.

Citeste și:  Dans, colinde și tradiții la Muzeul Casa Mureșenilor! Elevii readuc la viață dansul de societate ROMANA

Pe raza tuturor județelor vizate de atenționarea meteo, dar și în celelalte zone în care sunt semnalate ninsori, se acționează cu utilaje și cu material antiderapant.

Pentru o călătorie în siguranță în condiții de iarnă, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, reducând-o mult când carosabilul este alunecos sau acoperit cu zăpadă, să sporească atenția în trafic, asigurându-se bine înainte de fiecare manevră, să evite depășirile periculoase, să nu bruscheze comenzile volanului și să păstreze în mers o distanță corespunzătoare între autovehicule, care să permită frânarea în condiții de siguranță.

De asemenea, reamintim șoferilor că este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelopele de iarnă, dacă se deplasează pe drumuri unde carosabilul este acoperit de zăpadă, gheață sau polei.

Citeste și:  De la 1 ianuarie, primăriile pot să crească impozitele pe locuinţe şi maşini

Conduceți prudent, adoptând o conduită preventivă și responsabilă pe tot parcursul traseului!

Sursa: politiaromana.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.