În județul Brasov sunt active 22 de focare de pestă porcină africană

Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Brașov, Gărzii Forestiere, Universității Transilvania și ai gestionarilor fondurilor cinegetice de pe raza județului.

Înntâlnirea a avut ca temă aplicarea unor măsuri pentru combaterea pestei porcine africane, directorul executiv al DSVSA Brașov, Dorin Valter Enache informând că, în acest moment, în județ sunt active 22 de focare de pestă porcină africană în mediul silvatic, diseminate pe întreg teritoriul.

„Din fericire, nu există focare în gospodăriile populației, iar măsurile luate de DSVSA Brașov, în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu și cu administratorii fondurilor cinegetice au făcut ca boala să nu se extindă din aceste focare. Situația rămâne, totuși, îngrijorătoare, de aceea printre măsurile care trebuie aplicate se numără declararea către DSVSA a oricăror suspiciuni de pestă porcină africană, declararea numărului real de porci mistreți de către administratorii fondurilor cinegetice, recoltarea de probe de la fiecare mistreț vânat și trimiterea acestora la laboratorul DSVSA Brașov, incinerarea sau îngroparea cu dezinfectant a organelor nefolosite de la animalele vânate. De asemenea, autoritățile publice locale trebuie să anunțe de urgență DSVSA Brașov atunci când se descoperă cadavre de porci mistreți pe suprafețele agricole”, a declarat prefectul Mihai Cătălin Văsii.

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Foto:Arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.