În ultimele 24 de ore au fost depistate 30 de persoane urmărite național sau internațional

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.200 de solicitări ale cetățenilor și au reținut 600 de permise de conducere.

Ieri, 21 februarie, polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 483 de acțiuni și au intervenit la 2.283 de evenimente, dintre care 1.824 au fost sesizate de cetățeni prin 112.

De asemenea, au fost depistate 30 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 79 de măsuri preventive. Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 10.435 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4.173.641 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 91 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 600 de permise de conducere, dintre care 172 pentru viteză, 51 pentru alcool și 10 pentru droguri.

Citeste și:  Influenceri plătiți să facă propagandă electorală pe TikTok. Când devine ilegală campania politică din online?

De asemenea, au fost retrase 468 de certificate de înmatriculare.

*                                                                             

Tot ieri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.

Astfel, la nivel național, 3.832 de polițiști și jandarmi au acționat, în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea faptelor cu violență, prevenirea traficului și consumului de droguri, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Citeste și:  Ce pățești dacă împiedici pe cineva să voteze?

Au fost organizate 428 de filtre, în cadrul activităților desfășurate, fiind verificate 8.019 autovehicule și legitimate 12.191 de persoane.

Acțiunile pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic au continuat, fiind efectuate 3.602 testări cu dispozitive etilotest/alcooltest și 177 cu aparatele din dotare, pentru depistarea conducătorilor aflați sub influența substanțelor psihoactive.
 
În cadrul acțiunii Blocada, polițiștii au constatat 34 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, dintre care 24 de conducere sub influența alcoolului și 10 de conducere sub influența drogurilor. Au fost reținute 281 de permise de conducere, dintre care 26 pentru alcool și 91 pentru viteză. Totodată, au fost retrase 263 de certificate de înmatriculare.

Citeste și:  Mergi la vot? Ce nu ai voie să faci în cabină

Siguranța cetățenilor este o prioritate! În acest sens, structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează permanent pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniștea comunității, fiind pregătite să intervină atunci când situația o impune.

Acțiunile polițiștilor și jandarmilor pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică vor continua și în perioada următoare.

Foto Freepik @ rawpixel.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.