Parlamentarii vor să mărească încă o dată numărul liberelor legale de care beneficiază salariații din țara noastră, printr-un proiect legislativ ce se consideră adoptat tacit, deoarece nu a fost dezbătut și votat în termenul legal, scrie avocatnet.ro.
Mai exact, se propune ca 6 ianuarie, în care, potrivit calendarului creștin ortodox, se sărbătorește Boboteaza, și 7 ianuarie – Sfântul Ioan – să fie zile în care salariații beneficiază de timp liber. Interesant este că un alt proiect de lege, prin care se propune ca Boboteaza să fie zi liberă, ar putea ajunge curând la votul decisiv al deputaților, având propunere de adoptare, precizează sursa citată.
Astfel, proiectul de lege stabilește ca alte două zile să fie declarate zile de sărbătoare legală în care nu se lucrează, lucru ce ar duce numărul total al acestora la 17. Constatarea formală a adoptării tacite a proiectului va avea loc în ședința de miercuri a Senatului.
Concret, actualei liste a zilelor libere, ce e stabilită de Codul muncii, se vor alătura, potrivit proiectului, 6 și 7 ianuarie, zile în care se sărbătorește Botezului Domnului (Boboteaza) şi Sfântul loan Botezătorul.
Inițiatorii își motivează propunerea prin faptul că „în mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă. Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an”, mai scrie avocatnet.ro.