Ieri, 5 septembrie, conducerea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav a scos la concurs un post de tehnician la Compartimentul Mijloace Tehnice Aeroportuare/Autotransporturi.
În conformitate cu prevederile HCA nr. 4/2023 şi HCA nr. 32/20.07.2023 de aprobare a Regulamentului de concurs, Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA organizează la sediul din Ghimbav, Str. Hermann Oberth nr. 35 , județul Brașov, concursul de recrutare pentru ocuparea următorului post vacant, cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată:
- Tehnician, gradul IA, nivel studii M, în cadrul Serviciului Tehnic, Compartimentul Mijloace Tehnice Aeroportuare/Autotransporturi.
Condiţii specifice:
– studii medii finalizate cu diplomă de bacalaureat;
– vechime în muncă de minimum 6 ani și 6 luni, dovedită prin carnet de muncă și /sau adeverință de vechime în muncă sau raport REVISAL;
– existența unui certificat de calificare în cel puțin unul din următoarele domenii: electrician și/sau instalator sanitare și /sau lăcătuș mecanic și / sau zidar sau zugrav;
Alte cerințe:
– fluență, dicție și coerență a limbajului în limba română;
– capacitate de lucru în echipă și disponibilitate la program prelungit;
– respect pentru autoritate și ierarhie;
– asumarea responsabilităților;
– vigilență;
– capacitatea de a soluționa asertiv situații cu potențial conflictual;
– cunoștinte de operare PC (internet, MS OFFICE, WORD, EXCEL, POWERPOINT, ACCES).
Anunţul de concurs, bibliografia, atribuţiile postului şi toate informaţiile de interes pentru potenţialii participanţi sunt disponibile pe site-ul www.brasovairport.ro accesând link-ul https://brasovairport.ro/anunt-concurs-de-recrutare-pentru-ocuparea-unui-post-vacant-de-tehnician-ia-nivel-studii-m-in-cadrul-serviciului-tehnic/
Concursul se va desfăşura în 3 etape succesive: selecţia dosarelor de înscriere (probă eliminatorie),proba scrisă (test grilă) şi interviul. Sunt declarați admiși la proba scrisă, respectiv la interviu candidații care au obținut minimum 50 puncte din totalul de 100.
Calendarul de desfăşurare a concursului
– Depunerea dosarelor de înscriere: 5-11.09.2023, ora 15:00, la Compartimentul Resurse Umane, SSM, IT&C al Regiei, din Ghimbav, Str. Hermann Oberth nr. 35;
– Selecţia dosarelor: 12-13.09.2023;
– Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor: o zi lucrătoare de la expirarea termenului de selecţie a dosarelor;
– Termenul de depunere a contestaţiilor în urma selecţiei dosarelor: cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului;
– Soluţionarea contestaţiilor: maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
– Proba scrisă: 20.09.2023, ora 11:00;
– Afişarea rezultatelor probei scrise: maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei;
– Termenul de depunere a contestaţiilor în urma probei scrise: cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului;
– Soluţionarea contestaţiilor: maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
– Interviul: în termen de maximum 4 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise;
– Afişarea rezultatelor interviului: maximum o zi lucrătoare de la data finalizării probei;
– Termenul de depunere a contestaţiilor în urma interviului: cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului;
– Soluţionarea contestaţiilor: maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor;
– Afişarea rezultatelor finale: în termen de maximum o zi lucrătoare de la expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor.
În vederea participării la concurs, candidaţii depun dosarul de concurs începând cu data de 5.09.2023 până în data de 11.09.2023, ora 15:00, la sediul Regiei, Ghimbav, Str. Hermann Oberth nr. 35, jud. Brașov, la secretarul comisiei de concurs, Belu Gabriela, Inspector de specialitate resurse umane, Compartimentul Resurse Umane, SSM, IT&C din cadrul RA „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav”, de luni până joi între orele 8:00–15:00 și vineri între orele 8:00-13:00, email: gabriela.belu@brasovairport.ro