Doi bărbați, de 74 și 75 de ani, si-au pierdut viata într-un incendiu care a avut loc în această dimineață la spitalul suport COVID din Ploiești. 15 pacienți au fost evacuați. O angajată a spitalului, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, urmează să fie transferată la un spital din București.
Autorităţile au activat Planul Roşu de intervenție. La fața locului a sosit și șeful DSU, Raed Arafat.
”Incendiul a fost anunțat la ora 4:15, era o infirmieră în salon când a început incendiul. Din păcate, infirmiera este cu arsuri de 40%, urmează să fie mutată la Ploiești la Spitalul Floreasca. La acest moment avem, din păcate, două decese la salonul respectiv”, a declarat Raed Arafat.
Incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
Foto: Arhiva