Încep demontările blocatoarelor

Începând cu data de 24 iulie 2025, în Municipiul Brașov va demara o campanie amplă de demontare a dispozitivelor de blocare amplasate ilegal pe locurile de parcare de pe domeniul public. Acțiunea, coordonată de autoritatea contractantă și susținută logistic de compania Comprest, face parte dintr-un proces mai larg de organizare și modernizare a parcărilor de reședință.

Conform Regulamentului de atribuire și folosire a locurilor de parcare în parcările de reședință, locurile pot fi licitate sau atribuite doar după ce sunt amenajate, marcate și numerotate de către administratorii parcărilor. Prin urmare, montarea individuală a blocatoarelor de către cetățeni este neconformă cu prevederile legale.

Intervențiile de demontare vor fi făcute etapizat, pe măsură ce locurile de parcare sunt marcate cu linie albastră și semnalizate corespunzător ca parcări de reședință. Cei care doresc își pot îndepărta voluntar dispozitivele, până la momentul începerii lucrărilor de amenajare în zona lor.

Citeste și:  Serbare de Crăciun la Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă Brădet

În caz contrar, acestea vor fi ridicate de echipele autorizate, iar gestionarea lor se va face potrivit instrucțiunilor stabilite de autoritatea locală.

Campania urmărește restabilirea unui cadru legal, unitar și echitabil în administrarea locurilor de parcare din Brașov, în beneficiul tuturor locuitorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.