Consiliul Județean Brașov a aprobat în cadrul ședinței ordinare din 26 septembrie declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentele a două drumuri județene din Țara Făgărașului, care vor intra în reparații în perioada următoare. Acestea sunt DJ 102 G Victoria – Viștișoara, în lungime de 9,9 km, și DJ 108 B Mănăstirea Brâncoveanu – Valea Sâmbetei (1,4 km), ale căror amplasamente au fost predate recent către firmele constructoare, în vederea organizării șantierelor.
Valoarea contractului de lucrări pentru modernizarea DJ 102 G este de 41.592.555,53 lei (inclusiv TVA), iar durata de execuție prevăzută în contract este de 12 luni. În ceea ce privește lucrările de modernizare a DJ 108 B, acestea vor fi executate în termen de 6 luni, la valoarea de 4.517.861,47 lei (inclusiv TVA). Aceste proiecte de investiții au fost contractate de Consiliul Județean Brașov în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală.