Încep lucrările de reparații străzi pe străzile Mihai Viteazul, Stadionului, Prunului și Calea București

Continuă lucrările de reparații străzi programate în această perioadă în mai multe cartiere ale municipiului Brașov. Astfel, de mâine vor începe lucrările de reparații pe strada Mihai Viteazul, tronsonul cuprins între strada Stadionului și strada Mirăslău. Se va lucra alternativ pe câte o bandă, iar circulația va fi dirijată de agenți ai constructorului. 

De asemenea, Valdek Impex, compania care execută aceste lucrări, va interveni, la sfârșitul săptămânii, și pe strada Stadionului, tronsonul cuprins între strada Avram Iancu și sensul giratoriu de lângă pasajul Fartec (sensul giratoriu de la Kaufland). De asemenea lucrările se vor desfășura pe câte o bandă de circulație, pe fiecare sens, astfel încât se va putea circula pe cealaltă bandă.

Pe Lotul 2, de care se ocupă asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ, se lucrează în cartierele Șchei, Astra, Noua, Dârste și Valea Cetății.

Astfel, compania RS Activ va începe lucrările de reparații în Cartierul Noua, pe străzile Prunului, Lacurilor, Plopilor și Ederei, iar în Dârste, pe strada Gării Dârste.

Citeste și:  Bradul de Crăciun al clubului Kids Tâmpa Brașov a umplut sala cu aproape 1000 de sportivi ai Brașovului

Recon continuă, în cartierul Valea Cetății, lucrările de refacere în urma furnizorului de energie electrică, pe bulevardul Valea Cetății, și va începe lucrările de reparații pe strada Arinului.

Urmează lucrări de reparații pavaj pe strada Piatra Mare și reparații pe benzile 2 și 3 pe Calea București, tronsonul cuprins între intersecția cu strada Poienelor și Spitalul Județean, unde, de asemenea, se va interveni alternativ pe câte o bandă de circulație.

Pentru a evita blocajele în trafic, le recomandăm conducătorilor auto să folosească rute alternative.

Toate acestea sunt lucrări de reparații majore, care presupun decapare mecanizată a unor tronsoane unde au apărut gropi, crăpături, văluriri sau burdușiri, și turnarea de covoare asfaltice. În baza evaluării făcute de inspectorii Primăriei, dar și în urma sesizărilor primite de la cetățeni, pentru anul 2023 s-au stabilit 132 de străzi pe care sunt necesare intervenții, de la decaparea mecanizată (frezare) și reparații, la turnarea de covoare asfaltice, refacere pavaj și reparații trotuare. Lucrările sunt corelate și cu intervențiile deținătorilor de rețele, astfel încât acestea să se facă o singură dată și într-un timp cât mai scurt, atât de către rețeliști, cât și de firmele care execută reparațiile asfaltice.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

Etapele de reparații majore ale străzilor includ: demontarea și remontarea bordurilor, montarea plăcilor din beton pentru așezarea la cotă a capacelor căminelor de vizitare și a grătarelor gurilor de scurgere, lucrări de refacere trotuare, lucrări de refacere fundații (acolo unde este cazul), lucrări de reparații în urma intervențiilor deținătorilor de utilități (dacă este cazul). După finalizarea acestor lucrări urmează așternerea stratului de asfalt.

În paralel, continuă programul de reparații (,,plombări”) pe străzile unde nu există necesitatea unor intervenții majore.

În acest an, Consiliul Local a aprobat, prin bugetul municipiului, suma de aproape 60 de milioane de lei pentru asigurarea serviciilor de reparații și întreținere străzi, trotuare și alei.

Informațiile referitoare la programul de reparații pot fi consultate pe site-ul dedicat, https://abc.brasovcity.ro/asfalt, unde pot fi făcute și sesizări referitoare la noi situații ce necesită intervenția sau la calitatea lucrărilor deja executate.

Citeste și:  Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice la consultări

Lucrările de întreținere și reparații străzi sunt împărțite în două loturi, astfel:

Lotul I, SC Valdek Impex:

– Străzile din partea nordică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, str. Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.

În Lotul I sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Zizinului, Toamnei, M. Kogălniceanu, inclusiv intersecțiile.

Lotul II, asocierea dintre SC Recon SA și SC RS Activ:

– Străzile din partea sudică, delimitate de str. Zizinului, Toamnei, Kogălniceanu, Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – Al. I. Cuza), Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului.

În Lotul II sunt cuprinse toate elementele geometrice ale străzilor Iuliu Maniu (sector Hidromecanica – str. Al. I. Cuza), str. Al. I. Cuza, Avram Iancu, Stadionului (sector str. Avram Iancu – str. Lungă), Calea Făgărașului, inclusiv intersecțiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.