Începând de astăzi se reiau înscrierile pentru Programul Rabla

O nouă sesiune de înscriere în programele Rabla şi Rabla Plus a început! De astăzi până pe 31 mai se desfăşoară a doua etapă a programului, prin care statul sprijină cu bonusuri substanţiale achiziţia unui automobil nou. O noutate a programului din acest an este că pot aplica și instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale.

„Pe data de 13 mai se va lansa noua sesiune Rabla. Am făcut o reaşezare a bugetelor ţinând cont de cererea şi nevoia pieţei pentru un număr cât mai mare de autovehicule electrice. Am alocat pentru Programul Rabla – persoane fizice suma de 335 de milioane de lei, pentru persoane juridice suma de 123 de milioane de lei şi, pentru prima dată, instituţiile publice şi unităţile administrativ-teritoriale vor avea o axă de finanţare doar a lor, a cărei alocare va fi de 50 de milioane de lei. De asemenea, pentru Programul Rabla Plus persoane fizice am alocat 262 de milioane de lei, pentru persoanele juridice 190 de milioane de lei, iar instituţiile publice vor avea, de asemenea, 100 de milioane de lei alocate numai în această sesiune”, a declarat, recent, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Laurenţiu-Adrian Neculaescu, potrivit Agerpres.

Citeste și:  Curtea Constituțională deliberează astăzi asupra solicitării de anulare a rezultatului primului tur de scrutin prezidenţial

Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus din acest an au fost lansate la începutul lunii februarie, cu un buget de 1,2 miliarde lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.