Începe Brașov Jazz&Blues Festival, cel mai mare festival urban de gen

Astăzi, 3 august, viceprimarul Flavia Boghiu, alături de Imelda Toaso, directorul Direcției Management Proiecte din Consiliul Județean, și de organizatorii evenimentului, Marian Gîlea și Mihaela Oană, a anunțat startul celui mai important festival urban de jazz și blues din România: Brașov Jazz & Blues Festival, aflat la a unsprezecea ediție, unul dintre cele 4 evenimente care au obținut cea mai mare finanțare, de 250.000 de lei, de la Primăria Brașov, prin Ghidul destinat evenimentelor culturale.

Festivalul se va desfășura în perioada 10 – 15 august, cu concerte în piațetele din centrul istoric al Brașovului, Sf. Ioan și Brassai, cu foarte multe evenimente în parcul Titulescu, filme la cinematograful Astra, concerte în grădină la Juno, După Ziduri, jam sessions în Deans Irish Pub & Grill, concerte gospel în bisericile fortificate din Bod și Prejmer.

„Ne bucurăm să fim din nou parteneri la cea de-a XI-a ediție a Jazz & Blues Festival, între 10 și 15 august, la Brașov. Acest proiect este finanțat de către Primăria Municipiului Brașov cu 250.000 de lei, suma maximă, făcând parte din categoria proiectelor mari cu caracter repetitiv,  fiind proiectul care a luat cel mai mare punctaj. Anul acesta, Primăria Brașov a alocat 5.500.000 de lei pentru proiectele culturale, iar asta se vede în felul în care orașul vibrează, în toate activitățile culturale și în toate evenimentele care se întâmplă în acest an. Între 10 și 15 august îi invităm pe brașoveni și pe turiști deopotrivă să participe la cele 54 de evenimente care au loc în cadrul acestui festival, în toate cele cinci locuri ale festivalului și să se bucure de timp petrecut cu cei dragi în parcul central, în Piața Sfântul Ioan, în Piața Brassai, să vadă maratonul de filme de la Cinematograful Astra și să ia parte la toate celelalte activități”, a declarat viceprimarul Flavia Boghiu.

Pe lângă finanțarea de la Primăria Brașov, Brașov Jazz&Blues Festival mai este cofinanțat de Consiliul Județean și de Ministerul Culturii, la care se adaugă sumele obținute din sponsorizări și din vânzarea biletelor la concertele din Piața Sf. Ioan, accesul în celelalte locații fiind gratuit. Conform organizatorilor, bugetul din acest an este de peste 700.000 de lei.

Citeste și:  15 cele mai comune tipuri de gândire distorsionată

,,Consiliul Județean Brașov este finanțator și partener al evenimentului Brașov Jazz & Blues Festival încă din anul 2015, de la cea de a treia ediție. Festivalul a crescut de la an la an, astfel, și valoarea finanțării a crescut. Dacă în 2015 vorbim de o sumă de 30.000 de lei, cu care Consiliul Județean a contribuit la realizarea acestui festival, începând cu anul 2018 valoarea a crescut la 100 de mii de lei, iar în acest an Consiliul Județean a acordat 120.000, adică valoarea maximă pentru finanțarea acestui proiect. Ne bucurăm de acest eveniment în județul Brașov, care, de altfel, pe lângă concerte, are și activități conexe, cum ar fi vizionările de filme, atelierele creative pentru copii. Este, de altfel, un eveniment pentru toată familia, la care așteptăm toți brașovenii”, a spus Imelda Toaso, directorul Direcției Management Proiecte din Consiliul Județean.

Conform organizatorilor, ediția din acest an este cea mai amplă de până acum și acoperă atât spații publice și private diverse din municipiu – de la piațetele din centrul istoric, la Parcul Titulescu, cinema Astra, grădina Juno (de După Ziduri), Deans Irish Pub & Grill – cât și din afara orașului, cu concerte în bisericile din Bod și Prejmer. De asemenea, în cadrul acestui festival, brașovenii și turiștii vor găsi nume mari la nivel internațional, dar și artiști locali, care îi vor încânta cu muzică de jazz, blues și gospel. Cei mici, dar și cei mari vor avea parte și de filme de animație sau clasice și de ateliere de creație muzicală.

Citeste și:  Peste 104.600 de persoane şi aproximativ 45.200 de mijloace de transport au tranzitat fro­ntiera în ultimele 24 de ore

,,Ediția a XI a Brașov Jazz&Blues Festival, 10- 15 august, înseamnă 54 de evenimente. Când vorbesc de evenimente, mă refer la concerte de jazz, blues, gospel și filme. Înseamnă cinci scene: o scenă în Piața Sfântul Ioan – scena principală a festivalului, singurul loc cu bilete; două scene în parcul central – scena artiștilor locali brașoveni și scena unde au loc atelierele muzicale; scena Feel Good, o scenă de DJ-i; scena din Piața Brassai –  scena artiștilor români, la fel, cu intrarea gratuită; scena din Grădina de la Juno. Avem în total peste 100 de artiști – 30 internaționali și 50 din Brașov. Mă bucur că am reușit să unim comunitatea muzicienilor locali de jazz și de blues; și eu sunt impresionat că există așa ceva în  Brașov. Avem și peste 100 de voluntari implicați în organizarea festivalului. Așteptăm brașovenii, așteptăm turiștii, cu siguranță se vor găsi activități pentru fiecare în cele șase zile de festival”, a precizat Marian Gîlea, președintele Asociației Culturale Fanzin, organizatorul evenimentului.

Pe scena principală a festivalului, amplasată în Piața Sfântul Ioan din Brașov, se vor desfășura concertele cu artiștii internaționali, peste 30 de artiști din 9 țări diferite: Sharrie Williams (SUA), Tommy Castro & The Painkillers (SUA), Rita Marcotulli & Luciano Biondini (Italia), Antonio Lizana (Spania), Johnny Rawls (SUA), Lucy Woodward & Soundsville (SUA/DE/IT), Alabama Mike (SUA).

Citeste și:  150 de studenți de la universitățile tehnice își pot dezvolta competențele în programul „Profesii Bine Cimentate”

Dar iubitorii de muzică vor avea parte de concerte și în Piața Brassai, în parcul Titulescu, la cele două scene, și în grădina Juno. Iar în 14 și 15 august, prințesa Gospel Rockin’ Blues – Sharrie Williams (SUA)  îi va încânta pe spectatori la bisericile fortificate din Prejmer și Bod.

Accesul la concerte și activități este gratuit, cu excepția concertelor din Piața Sf. Ioan, care au loc între 10 și 13 august. Prețul biletelor în cele 4 zile de concerte este de 75 de lei/seară, iar prețul unui abonament este de 250 de lei. Biletele și abonamentele pentru concertele din Piața Sf. Ioan au fost puse în vânzare online pe www.biletebrasov.ro.

Programul complet al evenimentului este disponibil pe site-ul https://brasovjazz.ro/ sau pe pagina de Facebook Brasovjazz.

Brașov Jazz & Blues Festival este un eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin și cofinanțat de Primăria Municipiului Brașov, Consiliul Județean Brașov și Ministerul Culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.