Evaluarea Națională de la finalul clasei a VI-a a început astăzi, 25 mai, cu proba scrisă la Limbă și comunicare. Testarea de 60 de minute are rolul de a le da copiilor și părinților o primă idee asupra liceelor sau școlilor profesionale pentru care s-ar putea pregăti, dar verifică și nivelul pierderilor generate în pandemie.
Evaluarea elevilor la finalul clasei a VI-a: proba la Limbă și comunicare este programată pe 25 mai, iar la Matematică și Științe ale naturii pe 26 mai 2022.
Rezultatele copiilor la evaluarea de la clasa a VI-a nu vor fi trecute în catalog, nici nu vor fi făcute publice, ci vor fi comunicate fiecărui părinte în parte de către profesorul diriginte.
Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.
Foto: Arhiva