Festivalul de umor ”Ceapa de Aur” a ajuns anul acesta la cea de a 24-a ediție. Evenimentul se va desfășura astăzi, 26 octombrie, de la ora 17.00, în crama Cetății Făgăraș. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vor fi prezenți umorişti din toată ţara, care sunt pregătiţi să-i facă pe spectatori să râdă cu gura până la urechi. Festivalul va fi prezentat de Emil Mitrache – Americanu din serialul ,,La Bloc”, iar Criv Vecerdea va realiza caricaturi gratuite doritorilor.
„Avem niște invitați de valoare din țara noastră. Costel Pătrășcanu, cel mai bun caricaturist, pe Criv Vecerdea, care o să facă caricaturi tuturor invitaților gratis. O să vină Emeric Imbre, care cântă piesa „Nebun de alb“, vor fi cinci trupe de umor din țară printre care și umoristul Gherghel, care a fost la Stand-up Revolution, iUmor și l-am ales pentru că noi nu promovăm înjurăturile și prostiile pe scenă, iar el face un umor mai de calitate. Deci, puteți veni și cu copiii, ca să râdeți trei ore încontinuu“, a transmis Radu Biza, unul din organizatori, citat de publicația fagarasultau.ro.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Festivalul este organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Făgăraş.