Începe „Săptămâna Comediei“ la Brașov

De luni, 1 iulie, începe ,,Săptămâna comediei”, cel mai important eveniment dedicat teatrului de comedie. Timp de 7 zile, brașovenii și turiștii vor avea parte de spectacole de teatru, proiecții de filme, concerte, ateliere pentru copii, toate având un numitor comun – zâmbetele participanților. Evenimentele se vor desfășura la Teatrul Sică Alexandrescu, în parcul Nicolae Titulescu, iar din acest an, ,,Săptămâna comediei” ajunge și în cartierul Coresi.

,,Săptămâna comediei” este un eveniment organizat de Asociația Culturală Fanzin, cu sprijinul Teatrului Sică Alexandrescu, și este finanțată de Primăria Brașov, prin Ghidul cultural.

„Ca în fiecare an, dorim să venim cu lucruri în plus. Pe lângă tradiționalele spectacole de teatru care au loc la Teatrul Sică Alexandrescu, începând de anul trecut am deschis o zonă și în Parcul Central Nicolae Titulescu, iar în plus, în acest an activăm și zona Coresi, unde pe zona pietonală și în zona campusului vom avea spectacole pentru copii, dar și o zonă de cinema. Sunt șapte spectacole de teatru în premieră la Brașov. Cinci sunt în competiția festivalului, care, de câțiva ani de zile, oferă cinci premii – pentru cel mai bun actor, actriță, regie, scenariu și Premiul juriului. Sunt piesele în premieră la Brașov, în prima zi este un spectacol în afara concursului, la fel, în ultima zi, în seara de gală. Eu vă recomand toate spectacolele să le vedeți; repet, sunt în premieră la Brașov. Sunt companii mari de teatru din România care ajung și la această ediție – e vorba de Bulandra, de Nottara, de Teatrul de Comedie, chiar și Teatrul Național din Timișoara. Printre actori îi enumăr pe Maia Morgenstern, pe Marius Bodochi, pe Florin Piersic Junior sau Andi Vasluianu. Programul se găsește pe saptamanacomediei.ro, biletele sunt puse în vânzare atât la casieria teatrului, cât și online, pe biletebrasov.ro, și să sperăm că ne vedem atât la teatru, cât și în cele două zone ale festivalului, în Parcul Central și în zona Coresi”, a declarat Marian Gîlea, reprezentantul Asociației Fanzin.

Săptămâna Comediei vine cu mai multe noutăți la această ediție – pe lângă competiția de teatru, în care sunt înscrise 5 dintre cele 7 piese jucate în cadrul evenimentului.

Citeste și:  Polițiștii brașoveni, în campanie de informare pentru siguranța rutieră și utilizarea responsabilă a materialelor pirotehnice în perioada sărbătorilor

Astfel, din 5 până în 7 iulie, Parcul Nicolae Titulescu și pietonalul din cartierul Coresi devin scena activităților în aer liber. Aici vor avea loc concerte, pentru cei mici și pentru cei mari, spectacole de teatru și de improvizație, proiecții de filme, ateliere pentru copii.

,,În Parcul Central, în weekend, în 5-7 iulie, avem și concerte – cu trupa brașoveană Conexiuni, cu Sarmalele Reci, Partizan și Ada Milea. Lumea cred că își dorește să vină la spectacole de comedie. De câțiva ani de zile, pe lângă teatru, am extins cu această zonă de muzică de spectacole în aer liber, de cinema. Eu zic că este o sărbătoare a Brașovului. Așa a și fost gândit festivalul, acum 12 ani, și-i așteptăm atât pe brașoveni, cât și pe turiști, să vină la festival”, a transmis Marian Gîlea, președinte Asociația Fanzin.

În cadrul competiției de teatru vor participa 5 spectacole: Teatrul Nottara – Ultima oră (2 iulie), Teatrul de Comedie – A fi sau a nu fi (3 iulie), a Teatrul Metropolis – 30+ (4 iulie), Teatrul Dramaturgilor Români – Interesul General (5 iulie) și Teatrul Bulandra – Family.exe (6 iulie). Lor li se adaugă spectacolele din prima și ultima zi a festivalului, spectacole în afara concursului: Teatrul Total – Genul programului: Comedie (1 iulie) și Teatrul Național Timișoara – Romanian Psycho (7 iulie).

Citeste și:  Ce aduce noroc la bani în noul an: 5 lucruri pe care să le faci de Revelion

Un juriu de profesioniști în arta dramaturgică va acorda 5 premii: Cel mai bun Actor, Cea mai bună Actriță, Premiul pentru Regie, Premiul pentru Scenariu și Premiul Special al Juriului. 

Membrii juriului sunt teatrologul și criticul de teatru Maria Zărnescu, președintele juriului, scenograful și ilustratorul Bianca Veșteman, regizorul de teatru Horia Suru, actorul și managerul Teatrului Sică Alexandrescu Dan Cogălniceanu și consultantul artistic, jurnalist și analist pop culture, Ioan Big.

,,În niciun an activitatea juriului nu a fost una ușoară, de aceea în discuțiile cu partenerul nostru am solicitat să creștem numărul membrilor juriului. Astfel am ajuns de la trei la cinci membri, tocmai pentru că este destul de dificil. Am stat aproape o noapte întreagă la fiecare ediție să vedem cine merită fiecare premiu, iar totul să fie cât mai aproape de realitate și de obiectivitate. Arta în sine, inclusiv cea teatrală, este subiectivă, dar noi am vrut să fim extrem de corecți, ca să nu existe niciodată niciun fel de semne de întrebare sau suspiciuni asupra acordării premiilor. De aceea am și spus mai înainte, noi, cei de la TSA,  nu vom participa ca instituție de cultură în competiție”, a precizat Dan Cogălniceanu, directorul TSA.

Programul complet al festivalului, inclusiv evenimentele din parcul Nicolae Titulescu și cele de pe pietonalul din cartierul Coresi, poate fi consultat pe www.saptamanacomediei.ro. Biletele mai sunt disponibile la casieria teatrului și pe www.biletebrasov.ro.

Citeste și:  S-a terminat Yellowstone: ce urmează?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.