Structurile Ministerului Afacerilor Interne au mobilizat efective suplimentare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în contextul Sărbătorii Floriilor Ortodoxe, astfel că, în ultimele 24 de ore, nu au fost înregistrate evenimente grave care să afecteze siguranța cetățenilor.
De asemenea, în condițiile creșterii valorilor de trafic, a fost menținut un nivel optim de siguranță rutieră, fără să fie înregistrate accidente rutiere soldate cu decese.
Prin punctele de frontieră terestre, tranzitul autoturismelor şi al persoanelor s-a derulat în condiții normale, fără a fi înregistrate blocaje sau timpi mari de așteptare, în ciuda unui număr crescut de treceri pe ambele sensuri.
Astfel, au efectuat formalitățile de control peste 200.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 70.000 mijloace de transport.
Cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera cu Ungaria, pe unde au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 100.000 de persoane și 42.000 de mijloace de transport. Tranzit intens a fost și la frontiera cu Bulgaria – 31.000 de persoane, din care aproximativ 18.500 persoane pe sensul de ieșire.
Pentru fluidizarea traficului în punctele de trecere, a fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, iar în funcție de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieșire din țară, în special la punctele de trecere a frontierei de la granițele de sud și vest.
În cele mai aglomerate puncte de trecere a frontierei precum PTF Nădlac II, PTF Giurgiu, PTF Vama Veche și PTF Negru Vodă lucrători din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră au fost trimiși pentru a acorda sprijin, iar acolo unde situația a impus-o, au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control.
Aproximativ 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne sunt la datorie, zilnic, în acest week-end, pentru prevenirea evenimentelor negative și a faptelor antisociale.
În cursul zilei de ieri, efectivele MAI au intervenit la 4.094 de evenimente, 2.531 dintre acestea fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.563 circumscrise situațiilor de urgență.
Pe linie rutieră au acționat aproximativ 1.700 de polițiști, cu mijloace tehnice specifice, inclusiv 302 aparate radar. În cadrul acestor activități au fost reținute 870 de permise de conducere, dintre care 44 pentru consum de alcool și 13 pentru consum de droguri sau substanțe interzise. Totodată, au fost retrase 375 certificate de înmatriculare.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 834 de posibile infracțiuni, iar echipajele de ordine publică au prins în flagrant 173 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 183 de fapte penale.
Tot ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 105 persoane și au fost depistate 22 persoane urmărite național sau internațional.
În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 10.300 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei.
Pompierii au efectuat 152 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 36 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 544 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 410.000 lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.313 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 55 pentru stingerea de incendii și 3 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor acestora, au fost salvate 4 persoane.
La rândul lor, polițiștii au salvat o persoană aflată în situație de risc.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 17 misiuni aero-medicale, fiind salvate 17 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.464 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 159.767 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 148 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 29,9%.
În aplicația eDAC, în ultimele 24 de ore, efectivele MAI au efectuat 33.508 de verificări, fiind returnate 44 de alerte, dintre care una referitoare la persoane dispărute, 7 la persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară și 4 referitoare la obiecte căutate pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.