Polițiștii din cadrul Poliţiei Stațiunii Râșnov efectuează acte de urmărire penală după ce un conducător auto ar fi provocat un accident rutier cu pagube materiale, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Duminică, 29 octombrie, polițiștii râșnoveni au fost sesizați cu privire la un accident de circulație produs în localitate, puțin după miezul nopții.
Echipajul de poliție sosit la fața locului, respectiv pe șoseaua Branului, a stabilit faptul că accidentul descris s-a soldat doar cu avarii.
De asemenea, polițiștii au mai stabilit că persoana aflată la volanul autovehiculului se afla sub influența alcoolului, acesta având o valoare a alcoolemiei de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru rezultatul înregistrat, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au prelevat mostre biologice, urmând a se stabili cu exactitate valoarea îmbibației alcoolice din organism.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar ce se află instrumentat în coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, urmând se va propune soluție legală la finalizarea acestora.