Sorin Mierlea: La fiecare minut, 44 de persoane se îmbolnăvesc de la consumul de alimente contaminate

În urma controalelor efectuate de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în diferite lanțuri fast food și hypermarketuri au fost constatate nereguli în ceea ce privește cantitatea de gheață pusă în pahar, mai mare ca cea prevăzută în normative, consumatorul primind o băutură diluată cât și existenta unor bacterii coliforme, enterococi intestinali și Clostridium în gheața cu care erau preparate băuturile răcoritoare. Au fost descoperite neregului în ceea ce privește comercializarea peștelui proaspăt care a fost congelat. Sfătuim toți consumatorii să depună sesizări către protecția consumatorilor pentru recuperarea daunelor morale cât și a celor materiale.

Aceeași sursă sfătuiește toți consumatorii să depună sesizări către protecția consumatorilor pentru recuperarea daunelor morale cât și a celor materiale.

Citeste și:  Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face apel la instituţiile statului să ia măsuri de protejare a activităţii jurnaliştilor

„Toți consumatorii care dețin bonul fiscal sau extrasul de card bancar de ahiziționare a produselor ce au făcut obiectul acestor controale să se îndrepte de îndată către protecția consumatorilor în vederea depunerii unei sesizări pentru recuperarea daunelor materiale, morale inclusiv a costurilor aferente realizării analizelor medicale în vederea identificării infectării cu bacteriile regăsite în produsele consumate”, se arată în comunicatul semnat de președintele Info Cons Sorin Mierlea/

El a felicitat lucrătorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care au luat atitudine și apără interesele consumatorilor la standarde europene în condițiile în care starea de sănătate a consumatorilor români este din ce în ce mai precară având în vedere creșterea numărului de persoane care au cancer, obezitatea infantilă, accidente vascular celebrale și alte boli care au ca principală cauză alimentația.

Citeste și:  Braconaj cu câini dresați și vânat ilegal, descoperit de polițiștii brașoveni

Potrivit comunicatului, în jur de 398.000 de tineri cu vârstă cuprinsă între 6- 9 ani (din cei aproximativ 13.7 milioane de copii cu acceași vârstă de la nivelul Uniunii Europene ) sunt obezi.

La fiecare minut, 44 de persoane – mai mult de 23 de milioane pe an – se îmbolnăvesc de la consumul de alimente contaminate, iar aproximativ 4700 pe an își pierd viața. Acest lucru este în conformitate cu o analiză a celor mai recente date disponibile intitulată “Povara bolilor alimentare în regiunea europeană a OMS” și reprezintă doar vârful aisbergului: adevăratul număr de cazuri nu este cunoscut.

“Protecția Consumatorilor nu înseamnă doar legislație, drepturi și obligații; înseamnă în primul rând bun simt, normalitate, moralitate și, mai ales, respectul între comerciant, producător, importator și client, în calitatea lui de consumator, înseamnă și o atitudine pentru sănătate, pentru a fi cu adevărat responsabili pentru noi, pentru copiii noștrii, astfel ca împreună să fim cu adevărat consumatori și cetățeni europeni ! “, a conchis Sorin Mierlea – Președinte InfoCons (N.B.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.