Înfrângere cu final fericit pentru Corona Brașov! Handbalistele au pierdut în Serbia, dar continuă aventura europeană

CSM Corona Brașov și-a asigurat calificarea în turul al treilea preliminar al EHF European League la handbal feminin, în ciuda înfrângerii suferite sâmbătă, 10 octombrie, în deplasarea de la Belgrad. Brașovencele au cedat cu 26-28 (15-16) în fața formației ZRK Steaua Roșie Belgrad, dar au beneficiat de victoria categorică din prima manșă, scor 32-25.

Partida retur a fost una echilibrată, cu numeroase răsturnări de situație. Gazdele au condus la trei goluri diferență, însă Corona a revenit spectaculos, reușind patru goluri consecutive și preluând ulterior conducerea cu 25-22. Echipa sârbă a gestionat mai bine finalul întâlnirii și a obținut victoria.

Magda Natalia Balsam a fost cea mai bună marcatoare a Coronei, cu șase goluri, urmată de Sorina Maria Grozav, cu cinci reușite, și Ksenia Makeeva, cu patru. Andreea Cristina Popa a contribuit cu trei goluri, în timp ce Bianca Maria Bazaliu, Karolina Kochaniak și Emoke Varga au înscris câte două.

Citeste și:  Arcada Galați a câștigat Cupa Corona la volei masculin. Corona Brașov a încheiat turneul pe locul trei

În poarta formației brașovene, Renata Lais De Arruda s-a remarcat cu 14 intervenții, având un procentaj de 34,15% al șuturilor apărate.

Astfel, Corona Brașov câștigă dubla manșă cu scorul general de 58-53 și își continuă parcursul european, obținând calificarea în următoarea etapă preliminară a competiției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.