Înscrieri pentru Târgul meșteșugăresc „Festivalul Darurilor de Crăciun”, Brașov | 16-17 decembrie 2023

Centrul Cultural Reduta, prin Serviciul Cultură Tradițională, în parteneriat cu Asociația „Poarta Dorului” organizează „Festivalul Darurilor de Crăciun” – Târg meșteșugăresc, în perioada 16-17 decembrie 2023, la Sala de muzică de la Reduta.

Sunt puse la dispoziție 20 de locuri pentru meșteșugari, meșteri populari și artizani din toată țara: pielari, cioplitori în lemn, tâmplari, opincari, creatori de vestimentație tradițională, împâslit, împletituri din fibre vegetale și naturale, olari, meşteri în ouă încondeiate, iconografi, turtari, artişti de pictură naivă pe sticlă, pictură naivă pe lemn, broderie, cusături şi țesături în război, creatori de obiecte de podoabă, ceramică, mărgelit, crestături în lemn și artizani ai altor tehnici populare.

Citeste și:  Ce te costă mita electorală?

Sunt acceptate produse lucrate manual, realizate printr-o tehnică meșteșugărească.

Doritorii sunt invitaţi să trimită fotografii ale produselor pe care doresc să le expună și o scurtă descriere a tehnicii de lucru pe adresa de email: artatraditionala@gmail.com

🚩 Perioada de înscriere: 15 noiembrie – 3 decembrie 2023, ora 22:00.

🚩 Programul târgului în cele două zile va fi între orele 11:00-20:00

🚩 Taxa de târg: 50 lei/stand

Informaţii despre criteriile de selecție și punctaj sunt disponibile aici.

Marţi, 5 decembrie 2023, conducerea Centrului Cultural Reduta va anunţa rezultatul selecției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.