
Astăzi, 6 ianuarie 2026, în Poiana Brașov se înregistrează o temperatură de +4 grade Celsius, iar în Masivul Postăvaru sunt -2 grade Celsius.
Pe domeniul schiabil sunt funcționale Telegondola, telecabinele Capra Neagră și Kanzel, telescaunul Ruia, precum și teleschiurile Bradul (între orele 09:00–18:00) și Stadion.
În ceea ce privește pârtiile, sunt amenajate și deschise Bradul și Stadion, în zona inferioară, iar în zona superioară schiorii pot coborî pe Sulinar, Drumul Roșu și Lupului, până la telescaunul Ruia. Partea inferioară a masivului rămâne închisă și impracticabilă, din cauza lipsei stratului de zăpadă.
Administratorii domeniului schiabil recomandă schiorilor să manifeste prudență, în contextul temperaturilor ridicate pentru această perioadă.