Luna viitoare suntem chemați la urne pentru a-i alege pe cei care vor conduce comunitățile locale. Probabil că ai fost deja “racolat” pe stradă de reprezentanți al partidelor și alianțelor politice sau ai candidaților independenți, ca să te înscrii pe listele de susținători. Fără aceste liste, candidații nu-și pot depune dosarele de candidatură. Iată care sunt prevederile legale despre listele susținătorilor, potrivit avocatnet.ro.
Alegerile locale din acest an au loc în 27 septembrie și goana după semnăturile de susținere a candidaților a început de ceva timp. Potrivit Hotărârii nr. 2/2020 a Autorității Electorale Permanente, datele susținătorilor și semnăturile acestora pot fi colectate pe suport hârtie sau prin mijloace electronice. Acestea din urmă înseamnă “orice platformă electronică ce permite prelucrarea datelor personale”, cu respectarea Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR). Astfel, se deduce că acele platforme trebuie să fie securizate, pentru ca datele colectate să fie în siguranță. Dacă vrei să semnezi online ca susținător al candidaților unei formațiuni politice sau al unor candidați independenți, este bine să verifici dacă:
- adresa acelui site este legitimă (conține numele formațiunii sau al candidatului sau abrevierea);
- în bara de adresă, apare un lacăt (ceea ce înseamnă că site-ul este securizat printr-un certificat special);
- domeniul de Internet aparține formațiunii sau candidatului (verifică asta la Registrul de Domenii RoTLD);
- site-ul nu-ți cere mai multe date decât este nevoie.
Potrivit legii, pe lista de susținători se trec aceste date personale:
- nume și prenume;
- cetățenie;
- data nașterii;
- adresa;
- act de identitate (denumire, serie, număr);
- semnătura.
Legea 115/2015 spune că susținătorii pot fi numai cetățeni români sau cetățeni ai Uniunii Europene cu drept de vot, care au domiciliul ori reședința în circumscripția electorală în cauză. Un susținător poate sprijini mai mulți candidați la funcția de consilier local, consilier județean și primar.
Birourile electorale de circumscripție au atribuția de a stabili, pe baza numărului de alegători înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare, numărul de susținători necesar pentru depunerea candidaturilor.
Evident, pe listele pe hârtie semnătura va fi olografă. În cazul semnării online, semnătura trebuie să fie una electronică, calificată sau avansată. Semnătura electronică avansată face trimitere exclusiv la semnatar, permite identificarea semnatarului, este creată folosind date de creare a semnăturilor electronice și este legată de datele folosite la semnare, astfel încât orice modificare ulterioară a datelor poate fi detectată. Semnătura electronică calificată reprezintă o semnătură electronică avansată care este creată de un dispozitiv calificat de creare a semnăturilor electronice și care se bazează pe un certificat calificat pentru semnăturile electronice.
Listele de susținători sunt valide numai dacă sunt semnate de persoana care a strâns datele personale, cu condiția să declare pe propria răspundere că datele sunt corecte. Trebuie să știți că lista de susținători pentru alegerile locale este act public, așa că intră sub incidența Codului Penal. Dacă nu dai datele corecte, riști să fii amendat sau chiar să intri la închisoare!
Ce urmează? Hotărârea de Guvern 576/2020 cuprinde următoarele date în calendar:
18 august: termenul de depunere a candidaturilor, pe hârtie și electronic;
19 august: termenul pentru acceptarea sau respingerea candidaturilor de către biroul electoral de circumscripție;
20 august: termen de depunere a contestațiilor referitoare la acceptarea sau respingerea unui candidat (oricine poate depun o contestație);
24 august: termen pentru stabilirea listelor definitive de candidați;
28 august: începe campania electorală;
22 septembrie: Regia Autonomă Monitorul Oficial tipărește buletinele de vot;
26 septembrie, ora 7: se încheie campania electorală;
27 septembrie, orele 7-21: are loc votul.