Inter Milano a cucerit Supercupa Italiei

Inter Milano a cucerit Supercupa Italiei la fotbal, învingând-o cu scorul de 3-0 pe marea sa rivală AC Milan, la care portarul român Ciprian Tătăruşanu a fost integralist, miercuri seara, pe stadionul Regele Fahd din Riad (Arabia Saudită).

Inter, deţinătoarea trofeului, a deschis scorul în prin Federico Dimarco, la capătul unei frumoase acţiuni colective (10), iar apoi şi-a mărit avantajul prin bosniacul Edin Dzeko (20). Rezultatul final al întâlnirii a fost stabilit în repriza secundă de campionul mondial argentinian Lautaro Martinez (77), notează Agerpres.

Simone Inzaghi, antrenorul echipei Inter Milano, şi-a trecut cu această ocazie în palmares a patra Supercupă a Italiei, în patru participări la acest meci, în care se înfruntă anual campioana din Serie A şi câştigătoarea Cupei Italiei.

Citeste și:  Recital extraordinar de flaut și pian la Biblioteca Județeană George Barițiu Brașov

Pentru Inter Milano, acesta este al şaptelea succes în „Supercoppa”, graţie căruia a egalat-o rivala sa milaneză, deţinătoarea recordului de trofee fiind Juventus Torino (9).

Foto:(c) Ahmed Yosri /REUTERS

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.